G4Media.ro

S-a lansat proiectul care vizează construția Spitalului Regional Iași, un proiect de…

Sursa Foto: stireadeiasi.ro

S-a lansat proiectul care vizează construția Spitalului Regional Iași, un proiect de peste 2,3 miliarde de lei, dar autorizația de construție este așteptată abia la începutul anului viitor / Va fi o construcție cu 7 niveluri și 850 de paturi

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea proiectului ce vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, transmite Agerpres.

Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este, alături de SRU Cluj şi Craiova, inclusă în Strategia Naţională de Sănătate a României şi cofinanţată prin POR 2014-2020.

Astfel, proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 14: Construcţia infrastructurilor pentru spitalele regionale de urgenţă, Obiectivul 1 „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei asistenţei spitaliceşti de urgenţă” al Priorităţii investiţionale 14.1 „Investiţii în infrastructurile sociale şi de sănătate care contribuie la dezvoltarea naţională, regională şi locală, reducând inegalităţile în materie de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi recreative, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile furnizate de autorităţile locale”.

Cristina Gafton, manager proiect în Ministerul Sănătăţii, a declarat că viitorul Spital Regional de Urgenţă care va fi amplasat pe strada Moara de Vânt nr 225, la o distanţă de 9 kilometri de centrul oraşului, va avea 850 de paturi.

„Construcţia are 7 niveluri, din care două subterane, cinci supraterane, două etaje sunt comune. Partea extinsă a clădirii se întinde pe trei etaje – subsol, parter şi primul etaj -, iar o parte din clădire se extinde pe trei etaje suplimentare – etajele doi, trei şi patru. În zona de jos este şi partea de ambulatorii, partea de imagistică. Sus este zona de săli de operaţii. Sunt 18 săli de operaţii. Sunt trei turnuri, de la etajul doi la etajul cinci, în care se vor afla unităţile de spitalizare. Pe acoperişul clădirii va fi construit un helioport. Spitalul va avea 850 de locuri pentru internare continuă”, a explicat Cristina Gafton.

Un rol important în designul viitorului SRU Iaşi l-au avut reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie, după cum a declarat profesorul Dragoş Iliescu, prorectorul instituţiei de învăţământ superior medical.

„Urmează să stabilim, împreună cu decidenţii, numărul de paturi pentru fiecare specialitate. Cu siguranţă va fi un spital de vârf cu potenţialul de a contribui la redefinirea sistemului de sănătate din Iaşi şi din România. În acest moment nu avem date concrete privind numărul de angajaţi. Cel mai important este să ne aşezăm cu toţii la masă pentru a stabili ce este mai bine pentru Iaşi şi sistemul medical din Iaşi şi din ţară”, a declarat prof.univ.dr Radu Iliescu, prorectorul UMF „Gr.T.Popa” Iaşi.

Prezent la eveniment, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Vasile Cepoi, a declarat că, în ciuda faptului că durează cam mult, construcţia SRU va fi un model. El a subliniat necesitatea regândirii colaborării dintre spitale, medicii de familie şi ambulatoriu şi fluxurile de pacienţi.

„Acest spital, care poartă denumirea de regional, înseamnă o regândire a asistenţei medicale la nivel regional. Adică, fluxurile de pacienţi trebuie pregătite şi orientate la o aşa manieră încât să se adreseze fiecare la un anumit nivel de competenţă. Altminteri, într-un spital cu super dotări şi posibilităţi de a face investigaţii şi tratament de înaltă performanţă poate să fie formatat de cazuri uşoare.

Asta pentru că populaţia aşa se va comporta. Fiind un spital nou, toată lumea va dori să vină la un spital nou, indiferent de gravitatea şi complexitatea propunerilor pe care le avem. Asta înseamnă că este absolut necesară regândirea fluxurilor de pacienţi şi a colaborării dintre unităţile sanitare atât dintre spitalele din regiune cât şi cu ambulatoriul de specialitate şi medicul de familie”, a declarat dr. Vasile Cepoi.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, a declarat că SRU Iaşi va reconfigura sistemul de sănătate la nivelul întregii regiuni.

„Poate timpul nu este un atu pentru acest proiect dar vă spun foarte clar că privesc cu încredere spre viitor. Văd că s-a construit o echipă bună şi performantă la Ministerul Sănătăţii, ceea ce este o veste bună. De asemenea, am apreciat şi apreciez implicarea actorilor locali şi dorinţa de a face acest spital de a ajunge la final.

E foarte important să construim bine, un spital de secol XXI, cu toate utilităţile, cu toate dotările de la acest nivel care să răspundă nevoilor viitoare. Mai mult decât atât, ştiu că atunci când s-a vorbit de acest SRU s-a vorbit că nu e doar un spital, ci o componentă a reformei în domeniul sănătăţii la nivel regional. Acest spital reconfigurează sistemul de sănătate la nivelul întregii regiuni. Sunt încrezători că vom face lucrul acesta bine în viitor”, a declarat directorul ADR Nord Est.

Prefectul Bogdan Petru Cojocaru a declarat că trebuie depăşită cât mai repede această etapă de schiţe şi planşe.

„Noi, ieşenii, ne-am cam săturat de planşe şi aşteptăm de mult timp implementarea unor proiecte importante. Am transmis acest mesaj şi celor care lucrează la proiectul tehnic al Spitalului Regional al Moldovei. Au finanţare, au susţinerea Ministerului Sănătăţii, a autorităţilor locale. Trebuie doar să îşi facă treaba şi să respecte termenele asumate, pentru că aşteptările ieşenilor sunt foarte mari şi sunt justificate.

În acelaşi timp, i-am asigurat pe toţi cei implicaţi în proiect de sprijinul necondiţionat al Instituţiei Prefectului. Aşa cum discutăm periodic despre stadiul documentaţiei pentru autostrăzi şi încercăm să găsim soluţii pentru orice problema, aşa îmi doresc să existe o comunicare şi în cazul Spitalului Regional”, a declarat prefectul Bogdan Petru Cojocaru.

Primarul Mihai Chirica a declarat că municipalitatea a fost şi rămâne principalul partener al proiectului SRU Iaşi. Edilul a menţionat că anul 2023 ar trebui să fie anul startului pentru primul spital regional de urgenţă din România.

„Acest spital se va construi pe un teren pus la dispoziţie de municipiul Iaşi. Desigur, şi celelalte lucrări care ţin de funcţionarea lui ţin de municipiul Iaşi. De la început am fost partenerul lor. Sperăm să vedem cât mai repede edificată construcţia noului Spital Regional. Din fericire, avem înregistrat un progres, ceea ce înseamnă foarte mult pentru noi.

Speranţa mea este ca în prima parte a anului 2023 să avem eliberată şi autorizaţia de construire a lucrărilor. Anul 2023 ar trebui să fie anul startului pentru primul spital regional de urgenţă din România, la Iaşi. În felul acesta vom arăta românilor că nu a fost vorba doar de discuţii şi că putem să reformăm în totalitate sistemul public din România. Noi avem deja făcute studiile privind căile de acces şi am avansat discuţiile cu furnizorii de utilităţi. Proiectantul trebuie să îşi definitiveze cu exactitate amplasamentul viitorului SRU”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a spus că SRU reprezintă pentru Iaşi o urgenţă tot mai stringentă.

„Vorbim despre acest proiect de peste 15 ani, timp în care actualele spitale ieşene au avut de tratat zeci de mii de bolnavi din toată zona Moldovei. Avem medici extraordinari dar trebuie să le oferim şi cele mai bune condiţii ca să poată reda sănătatea bolnavilor şi să salveze vieţi. Nu pot decât să mă bucur că putem trece, în sfârşit, la etapa de construire a SRU.

Din punct de vedere al CJ Iaşi, vom acorda tot sprijinul necesar ca acest proiect să fie dus la bun sfârşit şi să aibă la dispoziţie toată infrastructura necesară. Iaşiul este în prezent un centru regional de excelenţă medicală şi trebuie să aibă şi infrastructură medicală la standarde europene”, a declarat preşedintele CJ Iaşi.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, valoarea totală a proiectului este de 2.379.575.202 lei, din care: valoarea totală eligibilă este de 684.906.513 lei, din care valoarea total nerambursabilă FEDR este de 223.320.500 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat fiind de 458.296.407 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. MACHETE…

    REALTITATI: PRIVILEGII PENTRU „SPECIALI”. CARE SE INMULTESCF SI SE DUBLEAZA ANUAL.

  2. ACEASTA ESTE O STIRE VENITA DE LA PROPAGANDA PENTRU A MAI ATENUA ECOUL PROASPETEI „DECIZII” A ccr.

  3. Mint ca să votați PSDNL în 2024, apoi vor opri lucrul.

    • Ca iesean ma bucur ca se da drumul in sfarsit la spitalul regional, dar asta nu inaeamna ca voi vota usl la viitoarele alegeri.

  4. „Speranţa mea este ca în prima parte a anului 2023 să avem eliberată şi autorizaţia de construire a lucrărilor.”
    Asa arata un stat esuat. o simpla autorizatie dureaza peste un an de zile…
    Rusine Vlad Voiculescu :)))

  5. noi nu suntem in stare sa conducem spitale cu 100 de paturi, iar acum construim mega spitale. Propun ca daca reusim sa le construim sa aducem japonezi sa le conduca.

  6. In Moldova de 2 miliarde și in 100 de ani fac doar macheta.

  7. Incet, incetisor si pi loc! Asa ne sta bine noua romanilo. Tinand cont de „experienta” noastra in constructii de spitale si/sau autostrazi, iesenii vor „taia panglica”la noul spital prin 2041 – 2050. Pana atunci „ciocul mic”, ca guvernul si autoritatile locale au de „taiat frunze la caini” si motivatii pentru chemat prostimea la vot.

  8. Pentru autor,
    Autorizatie de construire este forma corecta! Multumesc!

  9. Pe plaiul mioritic,dupa decembrie ’89 au aparut turle de biserici ca ciupercile dupa ploaie,spitale ioc.De ce? Pentru ca in acestea din urma nu ti se sugereaza cu cine sa votezi!

  10. Nu de spitale regionale are nevoie Romania, ci de dotarea si modernizarea celor existente.
    Cu banii cu cit faci un spital regional cumperi aparatura moderna de investigatie si interventie pentru toate spitalele mari actuale.
    Numai ca asa, cum ti-ai satisface clientdla politica, cei care su bagat bani la greu in campanii electorsle.
    Acuma trebuie si ei sa-si scoata pirleala ………..da de aceea ne trebuie spitale regionale…!!!

    • Offff,Doamne!Ai gandit mult inainte de a scrie?Stii ca spitalele existente au zeci de ani de cand au fost construite si riscul infectiilor nozocomiale este foarte mare?Ar trebui …arse ,ca sa dispara microbii rezistenti

  11. Să sperăm că dispare ,, șpaga ” din spitalele din Iași! Sunt ,,spagari” în tot Iașul! Spitalele județene sunt epave ,,mulse” de Consiliile județene!