S-au închis toate centrele de vaccinare anti-COVID din municipiul Brașov. Vaccinuri se mai administrează la medicii de familie și în spitale
În municipiul Brașov s-a închis și ultimul din cele patru centre de vaccinare deschise aici, anunță Bună Ziua Brașov. Braşovenii mai au la dispoziţie pentru vaccinarea anti-COVID cabinetele medicilor de familie şi punctele de vaccinare de la Spitalul Militar şi de la mai multe clinici private.
Primăria Braşov a anunţat luni, 16 august, că ultimul centru, cel de la Căminul pentru Persoane Vârstnice a fost închis în 15 august. De asemenea, şi-a încetat activitatea şi punctul de vaccinare din Piaţa Sfatului, care funcţiona doar în weekend-uri. În total, la cele patru centre deschise de Direcţia de Sănătate Publică şi Primăria Braşov şi-au desfăşurat activitatea 310 persoane – asistenţi medicali, medici, registratori.
Potrivit datelor DSP Braşov, numărul total al dozelor de vaccin împotriva virusului SARS-COV2 administrate la nivelul municipiului Braşov este de 201.868. În judeţul Braşov, sunt 320.390 de doze administrate.
Locuitorii municipiului Braşov se mai pot vaccina la 53 de medici de familie, la câteva clinici private şi la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria”.
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii