G4Media.ro

Sabina Fati, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu, printre…

Sabina Fati, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu, printre scriitorii de la Bookfest, în Brașov/ Salonul de carte este organizat din nou după trei ani de pandemie COVID-19

Unii dintre cei mai importanţi scriitori ai momentului vor fi prezenţi la cea de-a şasea ediţie a Salonului de Carte „Bookfest” de la Braşov, programat în perioada 3-6 noiembrie, potrivit informaţiilor furnizate luni de organizatori.

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Sabina Fati, Alexandru Stermin, Denisa Comănescu, Adrian Lăcătuş, Lidia Bodea, Adrian Lesenciuc, Georgeta Moarcăş, Ioana Clara Enescu, Mihail Vakulovski sunt doar câteva dintre personalităţile culturale care vor fi prezente la Salonul „Bookfest”, pentru a vorbi despre cele mai noi apariţii editoriale.

Printre editurile importante în România prezente la eveniment se află Asociaţia ARI, Grupul Editorial Art, Asociaţia Liga Albanezilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Diana Press, Didactica Publishing House, For You, Polirom, Excelent English Education, Humanitas şi Humanitas Fiction, Jocorama, Nemira Publishing House, Niculescu – Oxford University Press, Sigma, Trei.

După o pauză de trei ani, impusă de pandemie, Salonul de Carte „Bookfest” se va desfăşura anul acesta în Aula Universităţii Transilvania din Braşov, intrarea fiind liberă la toate evenimentele.

Salonul de Carte „Bookfest” este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, parteneri fiind Primăria Municipiului Braşov, Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania Braşov) şi Colegiul „Andrei Mureşanu”.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Lumea Nu mai Citeste Carti , decat sa dea Bani pe Carti , Lumea mai Bine Cheltuieste Banii pe Mancare !

  2. Sabina Fati mare deontolog , strategia ei castigatoare la PDL era dati mai multe galeti in campanie.

  3. Cartea nu tine de Foame cu Pensie de 1000 de lei ! Oare dece nu si-au pus in Cap Pireu de Cartofi ? Cele doua Protestatare care au turnat Pireu de Cartofi pe Pictura ? Mai bine s-ar fi apucat de Pictat , ca sa vada , cat de greu se Realizeaza o Pictura ! Ca trec si Nervii !

  4. Cartea este Buna , pentru cei ce au 5000 de lei Pensie , sau Salariul . Dar persoanele cu o Pensie de 3000 de lei nu cumpara Carti . Cu 100 de lei , este Mancarea pe o Zi , 2 Kilograme de Carne de Porc , si restul , pana la 100 de lei , de Mancare .

  5. Sunt și biblioteci publice, de unde poți împrumuta cărți pentru o săptămână-două, fără bani. Asta doar dacă cineva simte nevoia să citească. Unora, puțini, le e foame și de carte… Însă cei care scriu aici, după cum scriu, sunt analfabeți și nu înțeleg ce rol a avut și are cartea în lumea omului… Cel mai periculos lucru din lumea noastră nu e războiul, ci prostia…

  6. Profitori, slugoi și beneficiari nesimțiți ai regimului Băsescu. Marș !