Sala Tronului se pregătește de noi festinuri. Vor avea loc șase evenimente cu oficiali europeni în următoarele luni. De ce protestează opoziția și societatea civilă
Începând de duminică, nu mai puțin de șase dineuri cu oficiali europeni, care vin la București pe perioada președinției Consiliului UE, sunt programate într-un loc istoric, recunoscut de statul român. Dacă adăugăm și precedentele mese oficiale organizate de guvernanți, se poate spune că istorica Sală a Tronului este pe cale să-și schimbe destinația, transmite Radio Europa Liberă.
Reuniunea COSAC, a președinților Conferinței Organizațiilor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene, are loc la București, pe parcursul a două zile. Programul reuniunii, consultat Europa Liberă, include un dineu care se desfășoară în Sala Tronului de la actualul Muzeu de Artă al României, fostul Palat Regal. Potrivit informațiilor noastre, încă alte cinci mese festive sunt programate în acest spațiu, până în vară.
Programul îi prezintă ca amfitrioni ai cinei de gală din Sala Tronului, care va dura trei ore, pe senatoarea PSD Gabriela Crețu, președintă a Comisiei pentru afaceri europene, și pe omologul său de la Camera Deputaților, colegul său de la PSD, Angel Tîlvăr.
Iulia Scântei, senator PNL și membru în comisia citată, va boicota dineul, în semn de protest față de pervertirea acestui simbol național. Se pare că și colegii săi liberali vor urma același demers. Scântei i-a adresat o scrisoare președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în care afirmă – „În 30 decembrie 1947, vechii comuniști l-au alungat pe Rege și au confiscat România după bunul plac, scufundând-o în izolare și teroare. În anul 2019, noii comuniști, vor să ne confiște istoria și memoria și, din păcate, și viitorul, și să profaneze adevăratele simboluri naționale, cu megalomania lor de politicieni însetați de putere.” Iulia Scântei solicită ca astfel de evenimente să fie găzduite în alte spații.
Sala Tronului este locul unde regi ai României s-au încoronat. Regele Mihai, de pildă, și-a depus jurământul în ziua încoronării din septembrie 1940. Dimineața,a jurat pe crucea patriarhală, în Sala Tronului, iar câteva ore mai târziu, primea coroana de oțel în catedrala din Dealul Mitropoliei. Este și locul în care simbolurile monarhice, coroana de oțel și sceptrul regal, i-au stat alături, la catafalc, suveranului român, în decembrie 2017, la funeralii. De aici, românii și-au luat rămas bun de la Regele Mihai, într-un pelerinaj cernit, neîntrerupt vreme de trei zile și nopți.
Citește textul integral pe Radio Europa Liberă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii