Salariul minim pe economie, pe agenda Consiliului Național Tripartit la Palatul Victoria/ Premierul Ciucă: „În varianta în care ne oprim la 3.000 de lei, cei 200 de lei vor fi incluşi. Probabil va exista varianta ca angajatorul, voluntar, să asigure 200 de lei, peste 3.000 lei”
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se reuneşte, miercuri, la Palatul Victoria, subiectul legat de salariul minim pe economie urmând să se regăsească pe agenda discuţiilor, transmite Agerpres.ro.
- Notă: Consiliul Naţional Tripartit funcționează din 2011 și este alcătuit din preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional; reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin decizie a primului-ministru; reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi alţi membrii conveniţi cu partenerii sociali.
Premierul Nicolae Ciucă a făcut, marţi, la Parlament, precizări legate de această reuniune.
„Mâine (miercuri – n.r.) vom avea o întâlnire tripartită la Guvern şi vom stabili cu partenerii sociali tot ceea ţine de mărirea salariului minim”, a afirmat Ciucă, la Parlament.
Întrebat dacă în salariul minim de 3.000 de lei se vor menţine 200 de lei scutiţi de impozit, Ciucă a spus: „În varianta în care ne oprim la 3.000 de lei, cei 200 de lei vor fi incluşi. Probabil va exista varianta ca angajatorul, voluntar, să asigure 200 de lei, peste 3.000 lei”.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, pe aceeaşi temă, că îşi doreşte ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare noua variantă a salariului minim, cel mai probabil de 3.000 de lei, din care 200 de lei să fie scutiţi de impozit, varianta finală urmând însă a fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, respectiv în coaliţia de guvernare.
„Cred foarte mult în dialogul cu partenerii sociali, patronate şi sindicate (…), şi mâine, în Consiliul naţional tripartit, avem ca unic subiect salariul minim brut garantat în plată. Sperăm mâine să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare şi anume testul IMM şi transparenţa decizională. (…) De la jumătatea anului 2022 am pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, o sumă de 200 de lei unde statul nu percepe nicio taxă. Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu-i taxăm”, a declarat Marius Budăi, la Parlament.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii