Salina Praid se redeschide, după incidentul din iulie, când a fost inundată calea de acces
Salina Praid se redeschide sâmbătă după ce, în urma infiltraţiei cu apă şi nămol din luna iulie, au fost efectuate mai multe lucrări miniere specifice de punere în siguranţă a căii de acces în obiectiv.
Potrivit informaţiilor furnizate AAgerpres de directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, au fost efectuate lucrări complexe pentru rezolvarea problemei apărute, la finalizarea cărora o comisie formată din specialişti a decis că accesul în salină este din nou sigur şi baza de tratament se poate redeschide.
„S-au efectuat mai multe lucrări de construcţii miniere, pentru punerea în siguranţă a căii de acces. Apoi s-a întrunit o comisie formată din specialişti de la cinci instituţii cu atribuţii, care a verificat dacă se poate demara activitatea de deschidere şi calea de acces este sigură. Comisia a dat undă verde, motiv pentru care salina îşi va redeschide porţile mâine (sâmbătă – n.r.)”, a declarat Seprodi Zoltan.
Acesta a precizat că pierderile financiare suferite de salină, în cele aproximativ două luni cât a fost închisă, sunt substanţiale, dar mai importantă este siguranţa turiştilor.
„Ne-a afectat, nu pot să spun acum în cifre, dar ne-a afectat enorm de mult”, a spus directorul Salinei Praid.
Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a bazei de tratament, programul salinei va fi de la 8,00 la 16,00 ultima coborâre în subteran fiind la ora 14,30.
Datele statistice arată că aproximativ 200.000 de persoane coboară în subteran în luna august, existând zile în care se înregistrează şi câte şase sau şapte mii de vizitatori la salina Praid.
În data de 23 iulie, în galeria de coastă, prin care intră autobuzele în subteran, a apărut o infiltraţie abundentă cu apă şi nămol, motiv pentru care a fost oprit accesul în salină. Cei aproximativ 1.000 de turişti aflaţi în subteran au ieşit la suprafaţă cu ajutorul a patru jandarmi, fără să se înregistreze probleme deosebite.
Conducerea salinei a căutat imediat soluţii pentru rezolvarea problemei, echipe specializate de proiectanţi şi constructori lucrând pentru punerea în siguranţă a căii de circulaţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii