Salman Rushdie, un simbol al libertății de exprimare: „Mi-ar plăcea să joc fotbal cu fiul meu în parc. Viața obișnuită, banală, un vis de neatins pentru mine”

Salman Rushdie, autorul bestsellerului mondial „Versetele satanice”, a cărui stare de sănătate nu era cunoscută după ce a fost înjunghiat vineri în statul New York, a încercat, de la fatwa care a cerut asasinarea sa în 1989, să nu se lase redus la această afacere care a incendiat lumea musulmană, potrivit unui profil realizat de agenția AFP și citat de boursorama.com.

„Problema mea este că oamenii continuă să mă vadă doar prin prisma fatwa”, a declarat liber-cugetătorul care vrea să fie un scriitor, nu un simbol.

Dar ascensiunea islamului radical din ultimii ani nu a încetat să-l readucă la ceea ce a fost întotdeauna în ochii Occidentului: simbolul luptei împotriva obscurantismului religios și pentru libertatea de exprimare.

Încă din 2005, el a considerat că această fatwa a fost un preludiu la atacurile din 11 septembrie 2001. Iar în 2016, el a precizat: „Cazul meu a fost doar precursorul unui fenomen mult mai amplu care ne privește acum pe toți”.

În memoriile sale „Josef Anton”, publicate în 2012, a povestit momentul de cotitură din viața sa când, la 14 februarie 1989, ayatollahul iranian Rouhollah Khomeiny a cerut musulmanilor din întreaga lume să îl ucidă, deoarece fundamentaliștii considerau cartea sa „Versetele satanice” ca fiind o blasfemie la adresa Coranului și a lui Mahomed.

Obligat să trăiască ascuns și sub protecția poliției, trecând din ascunzătoare în ascunzătoare, s-a autointitulat Joseph Anton, în semn de omagiu adus autorilor săi preferați, Joseph Conrad și Anton Cehov.

A trebuit să se confrunte cu o imensă singurătate, agravată de despărțirea de soția sa, romanciera americană Marianne Wiggins, căreia îi sunt dedicate „Versetele…”.

„Sunt încătușat și întemnițat (…). Mi-ar plăcea să joc fotbal cu fiul meu în parc. Viața obișnuită, banală, un vis de neatins pentru mine”, a scris el.

Dar, începând din 1993, sătul să fie „un om invizibil”, și-a intensificat călătoriile și aparițiile publice, rămânând în același timp sub supravegherea guvernului britanic.

Locuind în prezent la New York, Salman Rushdie – cu sprâncene arcuite, pleoape grele, chelie, ochelari și barbă – își reluase o viață mai mult sau mai puțin normală înainte de atacul de vineri, continuând în același timp să apere satira și ireverența din cărțile sale.

Fatwa nu a fost ridicată, iar mulți dintre traducătorii cărții sale au fost răniți de atacuri sau chiar uciși, cum ar fi japonezul Hitoshi Igarashi, care a fost înjunghiat de mai multe ori în 1991.

„Au trecut treizeci de ani”, a spus el în toamna anului 2018. „Acum totul este în regulă. Aveam 41 de ani la vremea respectivă (a fatwa), iar acum am 71 de ani. Trăim într-o lume în care problemele de interes se schimbă foarte repede. Acum există multe alte motive pentru care să ne fie frică, alți oameni pe care să-i ucidem…”

Cartea sa, a explicat între timp, a fost „foarte prost înțeleasă”. „A fost de fapt un roman despre imigranții din Asia de Sud din Londra, iar religia lor a fost doar un aspect al poveștii”, a spus el.

Realism magic

Acest maestru al realismului magic, un om de o cultură imensă, care se declară apolitic, a fost făcut cavaler de către regina Angliei în 2007, spre disperarea extremiștilor musulmani. A scris aproximativ 15 romane, povestiri pentru tineri, nuvele și eseuri în limba engleză.

Salman Rushdie, a cărui limbă maternă este urdu, s-a născut la 19 iunie 1947 în Bombay (sau Mumbai), India, într-o familie bogată, progresistă și cultă de intelectuali musulmani nepracticanți. A devorat epopeile indiene și a participat la festivaluri hinduse, musulmane și creștine.

La vârsta de 13 ani, a plecat să studieze în Anglia. După ce a urmat cursurile Universității Cambridge, a lucrat în Pakistan ca producător de televiziune. Confruntat cu o cenzură constantă, s-a întors la Londra, câștigându-și existența în domeniul publicității.

Primul său roman celebru a fost „Midnight’s Children”, care a câștigat Premiul Booker în 1981. Au urmat „Rușinea” (premiul pentru cea mai bună carte străină în Franța în 1985), „Ultimul zâmbet al maurului”, „Pământul de sub picioarele noastre”, „Shalimar clovnul” și „Fermecătoarea din Florența”.

Sunt ficțiuni în care acest iubitor de odisee fantastice vorbește adesea despre India și relațiile sale cu Occidentul și denunță lipsa de repere care, în opinia sa, a destabilizat lumea de ani de zile.

Fost președinte al PEN American Center, mare cititor al scriitorului german Günter Grass și al rusului Mihail Bulgakov, Salman Rushdie a fost căsătorit și a divorțat de patru ori. Ultimul său divorț a avut loc în 2007, de actrița și modelul de origine indiană Padma Lakshmi.