G4Media.ro

Salonul Auto de la Geneva își anulează următoarele ediții europene din cauza…

sursa foto: Wikipedia

Salonul Auto de la Geneva își anulează următoarele ediții europene din cauza scăderii interesului producătorilor

„Condițiile de piață în Europa nu sunt îndeplinite pentru succesul următoarelor ediții”, cred organizatorii evenimentului, creat în 1905, transmite Le Monde, citat de Rador Radio România.

Vineri, 31 mai, Salonul Auto de la Geneva, care este de multă vreme unul dintre evenimentele anuale majore ale sectorului, a anunțat că se va întrerupe din cauza scăderii interesului producătorilor.

Într-un comunicat, consiliul de administrație al Fundației Salonului Auto Internațional de la Geneva a declarat că a remarcat că „nu sunt îndeplinite condițiile de piață din Europa pentru succesul următoarelor ediții” și, prin urmare, va cere oficial autorității de supraveghere a fundațiilor autorizaţia de a se dizolva.

Această decizie este „extrem de regretabilă”, a declarat Alexandre de Senarclens, președintele acesteia, citat în comunicatul de presă, care a evidențiat eforturile de a încerca relansarea acestui eveniment creat în 1905. „Dar este clar că interesul scăzut al producătorilor pentru Salonul Auto de la Geneva într-un context sectorial dificil, concurența saloanelor de la Paris și München, care sunt favorizate de grupuri endogene, și investițiile necesare pentru a menține un astfel de eveniment indică inutilitatea organizării unei ediții viitoare”, a mai spus el.

După patru ani de absență legată de Covid-19, salonul și-a redeschis porțile anul acesta în perioada 26 februarie – 3 martie pentru o ediție care – sperau organizatorii – ar fi trebuit să „facă posibilă repoziționarea și perpetuarea” evenimentului. Ediția din 2024 a reunit 37 de expozanți și a primit aproape 168.000 de vizitatori, cu mult sub cifrele dinaintea pandemiei. În 2019, evenimentul a avut 184 de expozanți și a atras 602.000 de vizitatori. La apogeu, în 2005, a primit până la 747.700 de vizitatori.

În comunicatul publicat vineri, organizatorii consideră că „prea multe incertitudini legate de industria auto” și „pierderea atractivității marilor saloane europene” nu le mai permit să își asume „riscul de a se proiecta mai mult în viitor”.

În schimb, varianta salonului organizat în Qatar „își continuă călătoria”, potrivit comunicatului, după „o primă ediție de succes” organizată în luna octombrie a anului trecut. Următoarea ediție a acestui salon auto, programat o dată la doi ani, urmează să aibă loc la Doha în noiembrie 2025.

Salonul de la Geneva a debutat în 1905 cu o primă expoziție în Elveția dedicată automobilelor și bicicletelor, care a atras 17.000 de vizitatori. Având în vedere entuziasmul generat de eveniment, o a doua ediție a fost organizată la Geneva în 1906, apoi a treia la Zurich în 1907, potrivit site-ului salonului.

Dar criza economică care a precedat Primul Război Mondial a dat o lovitură grea producției de automobile elvețiene, care includea la acea vreme producători locali precum Pic-Pic (pentru Piccard și Pictet, companie care a dispărut în 1922) sau Martini (care s-a închis în 1934). După mai multe încercări nereușite de relansare a salonului auto, abia în 1923 a putut fi organizată din nou o a patra ediție.

Având în vedere succesul său, a fost creat un comitet permanent pentru Salonul Auto Internațional de la Geneva, marcând începutul a ceea ce avea să devină unul dintre evenimentele majore din sectorul auto. Din 1925, evenimentul a avut peste 100.000 de vizitatori.

Sursa: LE MONDE / Rador Radio România /.
Traducerea: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...