Salvăm sau îngropăm universitățile? Despre evaluarea școlilor doctorale. Dar de fapt despre noi, după 30 de ani de libertate
Suntem fie în ajunul unei posibile catastrofe cu efecte asemănătoare ruperii unui baraj fie, în varianta fericită, în ajunul unui nou început, sănătos, pentru universtățile din România. Răspunsul la întrebarea “catastrofă sau miracol?” stă în pixul decidenților politici, pe care nu ezit să îi numesc: Orban, Turcan și Anisie. Și, în noua logică a relațiilor președinte-guvern, Klaus Iohannis.*1
Despre evaluarea școlilor doctorale se vorbește din 2011, dar nu s-a făcut, aparent, nimic. Iminența unui deznodământ mă obligă să mă exprim, pentru că eu sunt cel care a impus prin lege verificarea calității doctoratelor. Pe scurt, Legea 1 din 2011 prevede prin articolul 158 evaluarea, odată la 5 ani, a calității școlilor doctorale în vederea acreditării lor, pe baza unei metodologii stabilite de minister. Articolul 170 prevede controlul continuu al respectării eticii universitare, în caz de nerespectare sancțiunea fiind desființarea școlii doctorale. Nici prima (cf. 158), nici a doua (cf. 170) evaluare nu au fost făcute. Despre controlul respectării eticii nici măcar nu s-a făcut vorbire publică, Emilia Șercan și cu mine fiind singurii care aducem subiectul în atenția publică!
Povestea evaluării calității conform art. 158 și eticii cf. art. 170 este fix povestea intereselor ilegitime din universități, promovate cu maximă dibăcie de Cartelul Național al Rectorilor și de miniștrii emanați de acesta. Interese în numele cărora au fost reduși la tăcere puținii oameni care au repere corecte și încearcă să lupte pentru ceea ce e bine. (…)
Ce e de făcut?
În primul rând trebuie respectată legea. Care, la o simplă citire*9, ne spune că criteriile de respectare a eticii (la care multe școli doctorale sunt repetente) nu pot fi criterii la grămadă cu altele de calitate, ci separate, eliminatorii. Așadar, prima condiție a unei evaluări, pentru a fi și legală, este să fie făcută în două etape, din care prima, legată de etică (plagiate și alte minuni) eliminatorie, conform art. 170.
Abia școlile doctorale care au trecut această etapă pot să intre în evaluarea pe baza unor criterii de calitate academică. Criterii care trebuie să fie relevante (singurele criterii relevante*10 au fost date de mine în 2011), nu așa cum e cazul cu actualele criterii CNATDCU, conform cărora pot ajunge profesori universitari la economie niște neica-nimeni, dar ultimii 20 de laureați Nobel la economie nu*11…
Există criterii de etică relevante, care să nu poată să fie ”fentate”? Fără dubii da, și ele trebuie aplicate necruțător, ca etapă eliminatorie, astfel încât cancerul plagiatului să fie eradicat din rădăcină. Există criterii de calitate științifică care să discrimineze între gunoi academic și excelența doctorală? Da. Și atunci, dacă toate aceste lucruri sunt posibile, ce împiedică punerea lor în aplicare?
Răspunsul este simplu: în primul rând metoda de lucru tradițională a aparatului ministerului: ”consultări cu actorii din sistem”*12. Altfel spus pentru a stabili criteriile de evaluare ale universităților ne consultăm cu… universitățile, pentru a ne asigura că sunt de acord cu criteriile ce urmează să le impunem…
Greșit! Când stabilești criteriile de siguranță alimentară te consulți cu doctorii, care îți vor spune că nu e acceptabil să ai vreo bacterie periculoasă în carne, nu cu abatoarele care îți vor spune cât de greu e să ai carne nealterată. Decizia pe care o iei arată de partea cui ești: de partea abatoarelor mizerabile sau de partea copilului pe care părinții iubitori îl hrănesc cu o friptură? Da, sunt de acord cu cititorii mei, că e criminal să fii de partea abatoarelor mizerabile.
Soluția este ca toate criteriile de evaluare să fie stabilite de către un număr restrâns de experți (și nu de însuși sistemul pe care îl evaluezi), dar experți care știu și ce există astăzi în sistem (datele există). Pentru că, oricât ai vrea să fii de exigent, trebuie totuși să recunoști că universitățile din România nu sunt Harvarduri sau Oxforduri. Iată, asta e știința de care spuneam că e nevoie și ea are, acum, cel puțin câteva nume: Bunoiu și Florian (cel mai bun expert român în scientometrie). Ad Astra, un ONG în pierdere de viteză, dar care are membri de calitate din diaspora științifică de elită este un partener inconturnabil.
Așa cum spuneam, pe lângă știință, este nevoie și de asumare politică. Aș fi ipocrit să spun că nu îi cunosc – și încă bine – pe cei care au astăzi pâinea și cuțitul în educație. Sunt convins că în forul lor interior vor să facă exact ce e bine, iar premierul și vicepremierul au puterea de a susține public ministrul în acest demers. Pentru că miza – dar și lupta – sunt atât de mari, încât țin de solidaritatea guvernamentală, așa că nu vă lăsați ministrul singur!
Știu din experiență: în cele mai grele lupte câștigate, Emil Boc mi-a fost alături, și public și privat. Și, tocmai pentru că îi cunosc pe actualii guvernanți, și pentru că sunt cel care a introdus în lege evaluarea despre care vorbim, vreau ca poziția mea să fie clară publicului, motiv pentru care trag acest semnal de alarmă cât se poate de public, punându-i de facto în fața responsabilității istorice pe care o au. De decizia lor depinde totul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii