G4Media.ro

Salvamont Mureș face un apel către parlamentari: ”Dorim mașini de intervenție cu…

Foto: Facebook Salvamont Bihor

Salvamont Mureș face un apel către parlamentari: ”Dorim mașini de intervenție cu semnale luminoase și acustice”

Reprezentanții Serviciului Salvamont au lansat o serie de apeluri către parlamentari, pentru ca aceștia să aprobe un act normativ plimbat de 6 ani prin comisii, anunță Agenția de presă Rador.

Acest act ar pune în acord două legi deja existente, una care nominalizează Salvamont ca serviciu de urgență cu obligația de a acorda primul ajutor, cu legislația care nominalizează instituțiile care au prioritate în trafic în caz de intervenție.

Dacă legea ar fi adoptată, mașinile Salvamont ar putea fi dotate cu semnale acustice și luminoase, la fel ca și ambulanțele, și vor putea interveni mai repede în situații de urgență.

”Ar fi extrordinar de important, mai ales că intervenim la accidente montane și nu fiecare bază de salvare montană este pe munte. Sunt situații în care mașinile de salvare montană se deplasează între 50 și chiar 100 de kilometri pe drumuri publice, naționale, unde trebuie să respectăm tot ce se întâmplă pe șosea. Sunt situații în care stăm chiar și ore”, șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Mureș, Kovacs Robert.

Peste 8000 de persoane au fost salvate anul trecut de către echipele Salvamont România, și peste 35.000, în ultimii 5 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Alti speciali. Pistoale si pensii speciale inca nu indraznesc sa ceara? anul viitor poate?

    • Avand in vedere ce nesimtire este in trafic, ca le dau acustice astora nu am nici o problema, macar se duc la interventii… sarma se plimba cu escorta din Voluntari in Bucuresti si se ducea sa dea bani la ninjalai pe urgenta!

    • Ai sa vezi cat de speciali sunt cand vei cadea intr-o prapastie pe munte sau vei fi prins sub avalansa la ski, iar cei trimisi dupa tine vor sta in coloana din cauza ca n-au girofar ca si izmenarii Oprea sau mă Ciucă. Serviciul Salvamont functioneaza in mare parte cu voluntari, ca si SMURD.

    • Istvane, asa e, sunt niste oameni cu adevarat speciali! Stai jos, ai nota 2.

  2. De acord. Toată lumea să poarte girofar( culoare la alegere) pe mașină.