Salvamontiștii recomandă evitarea traseelor de creastă din Bucegi din cauza condițiilor meteorologice aspre
Salvamont România a transmis, miercuri seară, un avertisment de vreme rea pentru Munţii Bucegi, unde temperatura a ajuns deja sub zero grade, iar vântul bate cu putere. ”Recomandăm evitarea traseelor de creastă a Masivului Bucegi”, au transmis salvamontiştii.
”Avertisment de vreme rea pentru următoarele zile în Bucegi. Temperatura a ajuns deja la 0 grade, iar vântul la 35 m/s la rafală. Ceaţă densă este şi ea o mare problema pentru amatorii de drumeţie. Aşadar grijă mare în următoarele 4,5 zile. Recomandăm evitarea traseelor de creastă a Masivului Bucegi”, a transmis, miercuri seară, salvamont România.
Salvamontiştii au povestit că, miercuri, au intervenit pentru a salva o călugăriţă din Timiş care voia să ajungă la Sfinx.
”S-a rătăcit între Babele şi Piatra Arsă. După mai bine de o oră de căutări, femeia a fost găsită în pragul hipotermiei şi a fost transportată de urgenţă la refugiul Baba Mare. Abia după două ore de încălzire femeia a putut fi coborâtă de pe munte”, au mai transmis salvamontiştii.
Meteorologii au transmis o informare de vreme rea, valabilă până sâmbătă. Sunt anunţate ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, dar şi ninsori la munte şi rafale de vânt.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu