Salvați Copiii: 16,81 % dintre copiii de 15 ani nu merg la şcoală, de aproape şase ori mai mult faţă de media UE
Copiii români au fost cei mai vulnerabilizaţi de criza socială din ultimii ani, riscul de sărăcie şi excluziune socială în rândul lor crescând cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce pentru adulţi a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, potrivit datelor oficiale Eurostat, transmite News.ro. Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra fenomenului cronic al sărăciei educaţionale: procentul adolescenţilor români necuprinşi în educaţie este de 11,35% în cazul celor de 14 ani, media UE fiind de doar 2,17, şi urcă la 16,81 % în cazul celor de 15 ani (2,88 media UE) şi la 19,26% în cazul celor de 16 ani (5% media UE). Lor li se adaugă copiii vulnerabilizaţi de război, nevoiţi să-şi abandoneze casele din Ucraina şi să se refugieze în România.
În acest context, Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a intensificat în anul 2022 programele de prevenire a abandonului şcolar, reintegrare şcolară şi sprijin socio-pedagogic pentru copiii victime ale sărăciei şi ale războiului şi dedică cea de-a 22-a ediţie a prestigiosului Festival al Brazilor de Crăciun strângerii de fonduri pentru accesul egal la educaţie al acestor copii.
Astfel, pe parcursul anului 2022:
• Echipele Salvaţi Copiii România, aflate în prima linie încă din prima zi a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, au acordat asistenţă umanitară complexă pentru aproape 220.000 de refugiaţi ucraineni, peste jumătate dintre ei fiind copii. O parte dintre aceştia sunt deja incluşi în programul educational special, în care învaţă potrivit programei ucrainene, cu pedagogi de limbă ucraineană, luând în acelaşi timp lecţii de limba română;
• 12.000 de copii din medii socio-economice precare au beneficiat de sprijin direct în programul de prevenire a abandonului şcolar astfel: 4.345 de copii au fost integraţi în activităţi de tip Şcoala după Şcoală şi Educaţie remedială; 7.145 de copii au beneficiat de sprijin educaţional şi social pentru a-şi continua studiile; 360 de copii au beneficiat de suport în programul Grădiniţe Estivale; 150 de copii au fost reintegraţi prin programul A Doua Şansă;
• 24.400 de copii au beneficiat de servicii educaţionale îmbunătăţite, ca urmare a formării cadrelor didactice (100 de specialişti formaţi), dotării şcolilor cu tehnologie, materiale educaţionale şi asigurării transportului la şcoală al copiilor (40 de şcoli).
Robert are 9 ani şi este în clasa a III-a, un copil greu încercat. Tatăl lui este în comă, cu şanse minime de supravieţuire, iar mama este recăsătorită şi nu-şi permite să-l îngrijească. Aşa se face că Robert este crescut doar de o bunică a cărei grijă majoră este ca băiatul să înveţe. În ciuda precarităţii socio-economice din familie, Robert este un elev bun, se străduieşte să înveţe foarte bine, anul trecut a fost chiar premiant. Vine zi de zi la Centrul Educaţional şi ar vrea tare mult să petreacă tot cu noi şi Crăciunul.
De-a lungul celor 21 de ediţii, prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun au fost colectate fonduri în valoare de peste 7 milioane de euro, iar 144.627 de copii din medii sociale precare au primit ajutor pentru integrarea socio-educaţională. Pentru cea de-a 22-a ediţie, designeri şi artişti români au creat brazi unicat, care vor fi licitaţi în seara de 9 decembrie, în cadrul unei Gale organizate în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României.
„Sărăcia afectează în mod direct dreptul copiilor la educaţie şi la un viitor mai bun, iar lucrul acesta e cât se poate de concret: un copil vulnerabil nu este alimentat corespunzător, se îmbolnăveşte din cauza condiţiilor precare de trai şi abandonează şcoala. Este o realitate dramatică, pe care încercăm să o corectăm prin programe complexe de reincluziune şcolară, de sprijin educaţional şi de asistenţă socială. La toate ediţiile de până acum, Festivalul Brazilor de Crăciun a reuşit să fie un adevărat pol al solidarităţii sociale.”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
„Unul dintre cele mai rodnice parteneriate ale MNAR este cel cu organizaţia Salvaţi Copiii. Oferim cadrul pentru o excepţională expoziţie de artă contemporană cu caracter caritabil dar şi programe educative desfăşurate la muzeu pe tot parcursul anului pentru copiii şi tinerii aflaţi în grija acestei asociaţii. Considerăm, alături de conducerea Asociaţiei Salvaţi Copiii, că educaţia şi cultura fac parte din nevoile fundamentale ale fiinţei umane”, a adăugat Călin Stegerean, directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României.
Prin parteneriatul dintre Muzeul Naţional de Artă al României şi Salvaţi Copiii, s-au facilitat, în anul 2022, 749 de vizite din partea copiilor sprijinţi de Salvaţi Copiii, sub formă de ateliere, unui copil oferindu-i-se posibilitatea de a participa la 3 ateliere, cu durata de 2 ore, pe teme diverse.
Copiii şi-au exprimat bucuria şi admiraţia faţă de ceea ce au văzut, fiind dornici să revină şi să aibă parte de experienţe similare. Pentru mulţi dintre ei a fost prima oară când au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi au luat contact cu arta. Colaborarea va continua pe parcursul anului 2023.
Datorită celor 21 de ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun, educaţia s-a transformat în şansă reală şi putere, astfel:
• 86.345 de copii au beneficiat de sprijin socio-economic, pentru a putea fi integraţi educaţional şi pentru a se preveni abandonul şcolar;
• 43.799 de copii au fost incluşi în programul Şcoala după Şcoală şi educaţie remedială;
• 9.709 de copii au participat la Grădiniţele Estivale;
• 4.774 de copii au fost recuperaţi educaţional, prin programul A Doua Şansă.
• 102 biblioteci şcolare au fost dotate cu 76.000 de cărţi.
Maya a venit la Centrul educaţional Salvaţi Copiii pentru că Vio, prietena ei, venea la centru încă din anii de pandemie. Iar Vio mereu se descurca perfect la şcoală! Din februarie 2021, Maya este prezentă zilnic în programul Şcoala După Şcoală. Timidă, cu voce abia auzită, evita la început să răspundă, de teamă că nu ştie cel mai bine. Treptat, a căpătat încredere şi vocea ei a început să răsune în clasă. Educaţia i-a dat putere.
Pe fondul crizei sociale care pune copiii vulnerabili în situaţii ridicate de risc, Organizaţia Salvaţi Copiii România organizează cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun, fondurile colectate constituind sprijin direct pentru accesul la educaţie al copiilor aflaţi în situaţii socio-economice vulnerabile. Un program special de integrare socio-educaţională a copiilor refugiaţi din Ucraina a fost inclus pe agenda Festivalului, cel mai mare eveniment de caritate al anului.
Seara de Gală a Festivalului Brazilor de Crăciun va avea loc în data de 9 decembrie, la Muzeul Naţional de Artă al României.
Creatorii care au creat anul acesta brazi unicat sunt: Ştefan Câlţia & Mihaela Glăvan, Doina Levintza, Miruna Bălaşa & Endorphin Lab, Arina Bican & Galeria Kulterra, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Irina Dragomir, Gheorghe Fikl & artMoves, Lemon Interior Design & Summer Well, Omid Ghannadi & Victor Firan, Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique, Laura Hîncu, Ana Mohonea & Maria Mohonea – Architectural Christmas, Dhaniel Nora & SEPHORA, Adela Pârvu, cu sprijinul DYPETY.RO & Eglo România, Mihai Popescu &Twins Studio, Studium on Space, cu sprijinul Lisa & Co, Iulia Totoianu & Libris.ro, Răzvan Luca & UNTOLD, Măriuca Istrătescu şi elevii Liceului George Coşbuc & Dhaniel Nora. Acestora li s-a alăturat Salvaţi Copiii, cu sprijinul Ştefaniei Mircea.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii