G4Media.ro

Salvaţi Copiii: Unu din trei copii cu vârste între 8 şi 17…

sursa foto: Salvati Copiii Romania

Salvaţi Copiii: Unu din trei copii cu vârste între 8 şi 17 ani are o formă de tulburare emoţională din cauza comparațiilor şi competiţiei induse de folosirea reţelelor de socializare/ Campanie pentru combaterea efectelor consumului în exces de social media

Statistici realizate de Salvaţi Copiii în baza datelor furnizate de serviciile de terapie psihologică şi sprijin psiho-emoţional din cadrul organizaţiei arată că, în ultimii doi ani, unu din trei copii cu vârsta între 8 şi 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoţională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la reţelele de socializare care induc ideea comparaţiilor şi a competiţiei. Specialiştii organizaţiei atrag atenţia asupra scăderii, în ultima perioadă, a vârstei la care copiii folosesc reţelele sociale, arătând că ”intervalul de vârstă în care utilizarea reţelelor sociale devine semnificativă este între 5 şi 10 ani”. În acest context, Salvaţi Copiii lansează o campanie naţională de conştientizare şi educare, destinată copiilor şi adolescenţilor, precum şi părinţilor şi profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media, transmite News.ro.

”Conform datelor statistice furnizate de serviciile de terapie psihologică şi sprijin psiho-emoţional ale organizaţiei Salvaţi Copiii, în ultimii doi ani, unu din trei copii cu vârsta între 8 şi 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoţională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la reţelele de socializare. Conform ultimelor cercetări Salvaţi Copiii, intervalul de vârstă în care utilizarea reţelelor sociale devine semnificativă este între 5 şi 10 ani”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de Salvaţi Copiii.

Datele statistice prezentate de organizaţie şi colectate în cadrul cercetărilor derulate de Salvaţi Copiii arată că 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online, în zilele libere de la sfârşit de săptămână sau de vacanţă, majoritatea acestui timp fiind dedicat reţelelor sociale. Pe reţelele sociale tinerii sunt expuşi presiunii de a se compara constant cu ceilalţi şi de a câştiga aprobarea prin like-uri şi comentarii, ceea ce ”amplifică sentimentele de inadecvare şi frustrare şi poate duce la tulburări emoţionale semnificative”. Majoritatea copiilor afirmă că valorile sau interesele lor găsesc o confirmare în conţinutul întâlnit pe reţelele sociale, 57% dintre ei declarând că social media îi ajută să îşi vadă defectele.

”Anxietatea şi depresia la copii şi adolescenţi se manifestă tot mai des în contextul utilizării reţelelor sociale. Anxietatea aduce cu ea frici intense, nelinişte şi dificultăţi de concentrare, iar depresia se identifică prin tristeţe profundă, retragere şi pierderea interesului pentru activităţi. Mulţi dintre copii ajung în terapie cu simptome precum lipsa concentrării, izolarea socială, insomnii sau scăderea stimei de sine. Aceste stări le afectează viaţa de zi cu zi, de la performanţa şcolară până la relaţiile cu cei din jur, şi necesită intervenţie specializată pentru a învăţa să gestioneze emoţiile sănătos”, a declarat Mihaela Dinu, psiholog clinician Salvaţi Copiii.

În acest context, organizaţia Salvaţi Copiii, în colaborare cu NEPI Rockcastle, lansează o campanie naţională de conştientizare şi educare, destinată copiilor şi adolescenţilor, precum şi părinţilor şi profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media.

Denumită ”Poveştile perfecte nu au filtre”, campania include conferinţe, activităţi interactive şi resurse educaţionale menite să dezvolte gândirea critică şi să îi ajute pe copii să gestioneze emoţiile negative cauzate de presiunile online.

Conferinţele gratuite ”Cum să îi ghidăm pe adolescenţi să îşi protejeze identitatea online?” se vor desfăşura în lunile septembrie şi octombrie, în oraşele Satu Mare, Timişoara, Craiova, Galaţi şi Brăila. Evenimentele dedicate părinţilor, cadrelor didactice şi specialiştilor care lucrează cu copiii vor reuni peste 1.000 de participanţi şi vor include discuţii cu psihologi ai Salvaţi Copiii, influenceri recunoscuţi pentru implicarea lor activă, integritatea profesională şi capacitatea de a influenţa pozitiv comunităţile şi specialişti în securitate online.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...