Samsarii de mașini au protestat în Ploiești din cauza introducerii ”auto-pass-ului” / „Noi am vrea să fim în regulă, dar durează mult RAR-ul”
Mai mulți comercianți de mașini au protestat, joi dimineață, în fața sediului Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești după ce, de câteva săptămâni, au început să primească amenzi, relatează Observatorul Prahovean.
Aceștia susțin că funcționează legal, însă trebuie să facă față mai multor proceduri birocratice.
„La fiecare mașină ne dă 400 de lei amendă. Până acum s-a putut fără amenzi. De acum nu se mai poate. Noi stăm după cartea de la RAR”, susțin comercianții auto.
„Noi am vrea să fim în regulă, dar durează mult RAR-ul. Ne afectează pe noi, dar și pe clienții noștri. Clientul va primi actele în mai mult de trei luni”, susține un alt comerciant.
Directorul SPFL Ploiești, Simona Dolniceanu, a explicat motivul pentru care comercianții de mașini au ajuns în impas. De la 1 decembrie, prin introducerea auto-pass-ului este necesară cartea de identitate a autoturismului.
„Până la 1 decembrie, la nivel național, știind că aceste cărți de identitate nu pot fi emise în 30 de zile și că acești oameni vor lua amenzi, toată lumea, a fost un fel de cutumă, să înregistrăm documentele pentru a-i ajuta și pentru a nu le bloca activitatea. Auto-pass-ul se obține numai pe baza datelor de identitate a autoturismului. Deci se întărește ideea că tranzacția nu poate fi făcută fără obținerea cărții de identitate și fără acest auto-pass”, susține Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii