G4Media.ro

Sancționarea mai drastică a aleșilor care lipsesc nemotivat de la ședințe, pe…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Sancționarea mai drastică a aleșilor care lipsesc nemotivat de la ședințe, pe ordinea de zi de marți a plenului comun al Parlamentului

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni, marţi, de ora 12:00, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor, care vizează sancţionarea parlamentarilor cu reţinerea a 5% din indemnizaţie pentru fiecare zi în care absentează nemotivat.

În prezent, o absenţă de la şedinţe se sancţionează cu 1% din indemnizaţie.

Pe ordinea de zi a plenului comun se vor mai afla constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie şi modificarea componenţei unor comisii speciale comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, îi îndeamnă pe colegii parlamentari „la mai multă responsabilitate” în activitatea Legislativului.

„Facem ordine în activitatea Parlamentului şi introducem măsuri mai ferme pentru a asigura prezenţa activă a parlamentarilor. Cei care nu se prezintă la muncă vor fi sancţionaţi mai sever! Mâine, Plenul comun va discuta propunerea ca absenţele nemotivate să fie sancţionate mai aspru: 5% din indemnizaţia lunară brută, faţă de 1% cât era anterior. O schimbare care îi vizează inclusiv pe cei care, din motive politice, aleg să nu îşi îndeplinească responsabilităţile, aşa cum fac zilele acestea parlamentarii formaţiunilor izolaţioniste, care au intrat într-o aşa-zisă grevă pentru a evita prezenţa la votarea legilor. Responsabilitatea şi seriozitatea trebuie să fie priorităţi pentru orice parlamentar”, a transmis Abrudean, luni, pe platformele de socializare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.