G4Media.ro

Sancţiunile europene impuse importurilor de petrol rusesc ar putea paraliza activitatea la…

sursa foto: Compania Lukoil

Sancţiunile europene impuse importurilor de petrol rusesc ar putea paraliza activitatea la rafinăria Lukoil din Italia

Sancţiunile europene impuse importurilor de petrol rusesc ar putea paraliza rafinăria italiană ISAB a Lukoil şi ar putea duce la pierderi de locuri de muncă pe plan local, a avertizat preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, transmite Reuters, citată de Agerpres.

La reuniunea de luni, liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate.

Acest embargo ar putea afecta semnificativ ISAB, a declarat preşedintele regiunii Sicilia, cerând Guvernului să găsească soluţii la această problemă.

ISAB, cea mai mare rafinărie de petrol din Italia în funcţie de capacitatea de procesare, achiziţiona 30-40% din materia primă din Rusia, restul provenind de pe pieţele internaţionale.

„Există o linişte asurzitoare privind catastrofa forţei de muncă cu care s-ar putea confrunta o parte din fabrica petrochimică Priolo, embargoul şi consecinţele sale paralizând rafinăria ISAB”, susţine Musumeci într-o postare pe Facebook.

ISAB este responsabilă pentru aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a Italiei, iar centrala sa furnizează aproximativ 20% din electricitatea de care are nevoie Sicilia.

Rafinăria ISAB, la care lucrează aproximativ 1.000 de angajaţi este deţinută de firma elveţiană de trading Litasco SA, care vinde 89% din producţia rafinăriei. La rândul său Litasco este controlată de grupul Lukoil.

Înaintea pandemiei de COVID-19, rafinăria ISAB producea 10,6 milioane tone de produse rafinate pe an, 13% din producţia totală a Italiei.

Sursa foto: Lukoil / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Dar rafinaria Lukoil din Romania merge bine??? :))))

  2. Asta e o problemă mare, dar nu cred eu că Italia nu are bani să-i ajute pe oamenii ăia până găsesc alte surse de petrol.

  3. Vai ce rău îmi pare.

  4. slava hucraina. Injecții forțate, carantină.

    Macaronari reduși.

    • Mama ce se zvarcolsesc, 💩-ii Rusiei 👍🤣

  5. Acum vine marele test.. Cat vor rezista fara energia ruseasca si cu ce pret
    Americanii dau din gura si fac sanctiuni si vand armament in folosul lor… Nici nu vor sa se incheie rszboiul

  6. Sunt curios cine mai alimenteaza de la Lukoil, in Romania?

  7. În toată presa , este analizată situația din Rusia , în cazul în care Europa nu va mai cumpăra petrol și gaze de la ruși , punându-se accent pe cât de greu le va fi acestora . Văd că mulți subscriu acestei idei , nu o contrazic dar întreb : europenilor românilor dar și ucrainienilor le va fi bine ? Mai ales noi , s-o ducem și ,, mai bine ,, .