G4Media.ro

Sania Moşului va fi mai uşoară în acest an. Oamenii cumpără mai…

Sursa foto: Pixabay

Sania Moşului va fi mai uşoară în acest an. Oamenii cumpără mai puţine jucării, din cauza inflației ridicate și a creșterii economice anemice – analiză Reuters

Moş Crăciun ar putea să nu aibă prea multe de dăruit în acest an pentru că în Europa şi SUA consumatorii dau prioritate alimentelor şi produselor de uz casnic, susţin producătorii de jucării şi experţii din industrie consultaţi de Reuters, relatează Agerpres.

Consumatorii din întreaga lume au dificultăţi în a face faţă inflaţiei ridicate şi creşterii economice anemice. Sezonul sărbătorilor, care începe cu Black Friday şi se încheie la finele lunii decembrie, ar urma să fie unul dur pentru retailerii care vând articole care nu sunt indispensabile, avertizează directorii de companii.

Jucării favorite precum păpuşile Barbie, figurinele Transformers şi maşinuţele Hot Wheels vor fi în continuare pe primele locuri pe lista dorinţelor copiilor, spune Loo Wee Teck, manager la Euromonitor International.

Însă mulţi părinţi nu şi le pot permite în acest an, susţin experţii. Cea mai bine vândută păpuşă Barbie de pe Amazon, modelul „Barbie Pop Reveal”, îi costă în prezent pe părinţi 19,99 lire sterline (24,89 dolari). De asemenea, setul de maşinuţe Hot Wheels Scorpion costa 35 de lire sterline în 2020 dar acum se vinde pentru 60 de lire sterline pe site-ul Amazon.co.uk

„Cel mai important lucru pentru oameni de sărbători în acest an va fi să aibă mâncare pe masă pentru familiile lor”, a spus Isaac Larian, director general la MGA Entertainment, producătorul păpuşilor Bratz.

Producătorii de jucării Hasbro şi Mattel au avertizat deja că vânzările industriei de jucării vor fi mai slabe. Însă rezultatele finale ar putea fi chiar mai slabe decât se estimează, au declarat pentru Reuters experţi şi directori de la patru companii producătoare de jucării.

Isaac Larian se aşteaptă ca vânzările de sărbători realizate de MGA Entertainment să fie cu 10-12% mai mici comparativ cu cele de anul trecut.

Cererea de până la Crăciun va fi mai mică decât anul trecut susţine şi Nic Aldridge, director operaţional la Bandai, producătorul animalelor de companie virtuale Tamagotchi. În acest condiţii, Aldridge se aşteaptă la noi reduceri de preţuri pe măsură ce retailerii vor căuta să se orienteze spre produse mai vechi. „Există o ofertă abundentă din anii anteriori aşa că are loc o diminuare a stocurilor la discounturi mari”, a spus Aldridge.

Anticipând deja o cere mai mică şi având stocuri în surplus, mulţi retaileri au ordonat mai puţine produse decât de obicei în acest an. Asta înseamnă că produsele la mare căutare se vor vinde rapid. Black Friday le va da un prim indiciu retailerilor.

Potrivit firmei de consultanţă Panjiva, în perioada iunie-august valoarea importurilor de jucării în SUA a scăzut cu 32% în ritm anual. Aceasta este o perioadă crucială pentru a face stocuri de jucării înaintea sezonului sărbătorilor. În plus, livrările de jucării pe mare, măsurate după numărul de containere, au scăzut cu 8% în septembrie,

„Piaţa pentru jucării a fost în scădere pe întreg parcursul anului” susţine Florian Sieber, CEO la producătorul german de jucării Simba. Potrivit acestuia, cererea din partea consumatorilor din Europa este mai mică decât cea de anul trecut, an în care cererea a fost deja mai mică faţă de cea din 2021.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Un lucru e sigur. Economia Chinei v-a avea de suferit.