Șantaj la adresa unui preot din Videle: Șase persoane sunt acuzate că i-au cerut 300.000 de lei pentru a nu face publice imagini în care acesta apărea în ipostaze compromițătoare
Șase persoane sunt audiate, duminică seară, la secția de poliție 24 din Capitală, fiind acuzate de șantaj la adresa unui preot din Videle, județul Teleorman.
Potrivit unor surse din Poliție, suspecții l-au filmat pe preot în timp ce le făcea sex oral la doi dintre ei, apoi l-au amenințat că, dacă nu le dă 300.000 de lei, o să facă publice înregistrările.
Alături de suspecți, a dat declarații și preotul, cel care, de altfel, a și reclamat fapta oamenilor legii.
În cadrul anchetei, polițiștii au făcut și cinci percheziții, două în București și trei în județul Călărași.
Comunicatul Poliției:
La data de 8 decembrie 2020, Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a demarat cercetări într-un dosar în care un bărbat din județul Teleorman reclama faptul că un tânăr care îl ajuta cu transportul i-a pretins și obținut, în mod repetat, sume de bani pentru a nu face public imagini cu caracter compromițător.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că în cauză sunt implicați mai mulți bărbați, care în perioada septembrie – decembrie 2020, au pretins și obținut de la persoana vătămată sume de bani pentru a nu posta în spațiul virtual și a nu transmite fotografii și videoclipuri cu caracter compromițător.
Astfel, în baza activităților operative, la data de 10.01.2020 polițisti din cadrul Secției 24 Poliție, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au prins în flagrant delict doi dintre bărbați, imediat după ce au primit de la persoana vătămată suma de 5000 lei, bani puși la dispoziția acesteia de organele de urmărire penală și marcați în prealabil de specialiștii criminalisti.
În continuarea activităților procesuale au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, două în București și trei în județul Călărași, fiind depistate și conduse la audieri alte 5 persoane.
Cercetările sunt continuate de Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
Prejudiciul reclamat este de aproximativ 300.000 lei.
Cauza a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii