G4Media.ro

Şapte din zece români returnează toate ambalajele cu garanţie (studiu)

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Şapte din zece români returnează toate ambalajele cu garanţie (studiu)

Aproximativ 70% dintre români declară că returnează toate ambalajele marcate cu simbolul SGR, în timp ce 19% returnează doar o parte dintre acestea, potrivit unui studiu derulat de Reveal Marketing Research, dat marţi publicităţii, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, 39% dintre români au adoptat acest comportament pentru a evita să piardă banii plătiţi pe garanţie.

„Doar 45% dintre români sunt multumiţi de modul de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, principala soluţie pentru îmbunătăţirea acestuia fiind considerată creşterea numărului de puncte de returnare (55%)”, arată studiul.

Cercetarea Reveal Marketing Research şi-a propus să afle mai multe detalii despre atitudinile şi comportamentele românilor în ceea ce priveşte Sistemul de Garanţie-Returnare a ambalajelor băuturilor îmbuteliate, care a devenit funcţional începând cu sfârşitul anului trecut, respectiv 30 noiembrie 2023. În plus, studiul a analizat modul în care intenţiile exprimate de români înaintea implementării sistemului (noiembrie 2023) se reflectă în comportamentele acestora din prezent.

În ceea ce priveşte adaptarea rapidă la noul Sistem de Garanţie-Returnare, şapte din zece români declară că returnează toate ambalajele cu garanţie la punctele de colectare. Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 70% dintre români declară că returnează toate ambalajele marcate cu simbolul SGR.

Dacă în noiembrie 2023, o treime dintre români (36%) intenţionau să returneze parţial ambalajele, în prezent 19% au adoptat acest comportament ocazional.

„În funcţie de caracteristicile demografice, reprezentanţii Generaţiei Z, cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, sunt cei care returnează într-o proporţie semnificativ mai mică ambalajele marcate cu SGR de fiecare dată (59% vs. 70% total eşantion). Mai mult decât atât, locuitorii din mediul urban se diferenţiază faţă de cei din mediul rural ca returnând toate ambalajele marcate cu SGR într-o proporţie semnificativ mai mare (75% mediul urban vs. 63% mediul rural). Această diferenţă poate fi atribuită numărului redus sau chiar absenţei punctelor de returnare în mediul rural”, relevă cercetarea.

Studiul mai arată că doi din cinci români returnează ambalajele cu simbol SGR, fiind motivaţi în principal de recuperarea banilor plătiţi pe garanţie

„Îndreptându-ne atenţia către frecvenţa cu care românii returnează ambalajele cu garanţie, 42% le aduc la punctele de colectare o dată pe săptămână, 29% de 2-3 ori pe săptămână, iar 15% o dată pe lună. Ca tendinţă, frecvenţa cu care românii vizitează punctele de colectare a ambalajelor cu garanţie dintr-o lună obişnuită creşte odată cu înaintarea în vârstă. Spre exemplu, 38% dintre cei între 35-44 ani preferă să returneze ambalajele de 2-3 ori pe lună (vs. 29% total eşantion), în timp ce 51% dintre persoanele mature peste 55 ani merg săptămânal la punctele de colectare (vs. 42% total eşantion)”, susţin autorii.

Potrivit sursei citate, această evoluţie sugerează o creştere a conştientizării şi a responsabilităţii faţă de economisire şi reciclare odată cu înaintarea în vârstă.

Referitor la motivaţia principală care stă la baza obiceiului de a returna ambalajele din SGR, se observă o creştere semnificativă de la 31% (noiembrie 2023), la 39% (iunie 2024) în rândul celor care declară că recuperarea banilor plătiţi pe garanţie reprezintă principalul imbold.

Tinerii între 25-34 ani se diferenţiază prin faptul că acordă o importanţă semnificativ mai mare recuperării garanţiei de la achiziţie (44% vs. 39% total eşantion).

Doar 45% dintre români sunt multumiţi de modul de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, principala soluţie pentru îmbunătăţirea acestuia fiind creşterea numărului de puncte de returnare (55%)

Rezultatele studiului Reveal Marketing Research arată că ambalajele de plastic cu garanţie sunt cele mai frecvent returnate de către români (84%), urmate de ambalajele din sticlă (56%) şi de cele din metal (55%). În funcţie de gen, bărbaţii obişnuiesc să returneze în mai mare măsură decât femeile atât ambalajele din metal (62% bărbaţi vs. 50% femei), cât şi pe cele din sticlă (61% bărbaţi vs. 53% femei).

„Măsurând gradul de satisfacţie referitor la aplicarea programului garanţie-returnare, doar 45% dintre români se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de modul în care acesta funcţionează”, mai arată cercetarea.

Astfel că, în viziunea românilor, principalele soluţii pentru îmbunătăţirea Sistemului de Garanţie-Returnare sunt reprezentate de creşterea numărului de puncte de returnare (55%) şi campaniile de informare şi educare (24%).

În noiembrie anul trecut, 44% dintre români considerau că nu îşi vor modifica comportamentul de cumpărare şi consum al băuturilor îmbuteliate odată cu implementarea Sistemului de Garanţie-Returnare. În prezent, procentul celor care declară că nu şi-au schimbat obiceiurile creşte până la 59%, datele indicând că românii s-au adaptat mai bine decât se aşteptau la noul sistem de gestionare a deşeurilor.

Cu toate acestea, o treime dintre români (34%) observă schimbări ale modului în care cumpără băuturi îmbuteliate odată cu implementarea noii legislaţii. Astfel, 15% optează pentru ambalaje mai mari, pentru a plăti de mai puţine ori garanţia, în timp ce 10% cumpără mai rar, iar 9% aleg produse mai ieftine la raft.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în cercetare de marketing, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 5 – 10 iunie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban şi rural, utilizatori de internet. Mărimea eşantionului a fost de 1.012 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...