Şapte mitropoliţi, răniţi într-un atac cu vitriol în Atena / Suspectul este un preot cercetat disciplinar în urma acuzațiilor de implicare în traficul de droguri
Şapte mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei au fost răniţi miercuri seară la Atena într-un atac cu vitriol în urma audierii disciplinare a unui preot, a anunţat poliţia, notează AFP, citată de Agerpres.
Trei dintre aceştia erau în continuare spitalizaţi miercuri seară, precum şi un poliţist aflat la locul atacului, a adăugat sursa.
Potrivit presei elene, ei au în principal arsuri la faţă.
Suspectul, un preot audiat în cadrul unor proceduri disciplinare şi care riscă să fie expulzat din rândul clerului ortodox, este acuzat de implicare în traficul de droguri, potrivit agenţiei greceşti de presă ANA.
Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a condamnat acest atac.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a vorbit după incident cu arhiepiscopul Atenei, Ieronim al II-lea, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei. El şi-a exprimat „profunda sa tristeţe” şi a dat asigurări că statul va oferi „toată asistenţa medicală posibilă pentru recuperarea rapidă a victimelor acestui atac”.
Sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii