Șapte polițiști de frontieră din Giurgiu, cercetați pentru luare de mită
Șapte polițiști de frontieră din vama Giurgiu sunt suspecți de luare de mită, ei fiind acuzați de Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne că au primit spagă de la șoferi de tir pentru a nu le controla marfa sau pasagerii, potrivit unui comunicat al instituției.
Azi au avut loc percheziții ale procurorilor și ofițerilor în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Rutier.
DGA susține că, în perioada ianuarie-mai 2019, agenții de poliție de frontieră suspecți au săvârșit infracțiuni de luare de mită care au constat în pretinderea și primirea unor sume de bani, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea / neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor atribuții de serviciu în referire la efectuarea controlului de frontieră asupra persoanelor și/sau bagajelor (marfa din autovehicule).
În unele situații, polițiștii au pretins și primit sume de bani, pentru a nu constata contravenții/infracțiuni la regimul de frontieră săvârșite de către conducătorii auto.
Foto: Euractiv
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii