Sărbătoarea Plăcintelor la Căsoaia, în județul Arad, cu zeci de reţete tradiţionale pentru vizitatori, așteptați în weekend
Zeci de reţete de plăcinte tradiţionale vor putea fi degustate, duminică, la o sărbătoare dedicată acestui desert, care se va ţine în Tabăra Căsoaia, o zonă de agrement aflată între dealuri, la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Arad, relatează Agerpres.
Sărbătoarea Plăcintelor este organizată de Consiliul Judeţean Arad, iar vizitatorii sunt aşteptaţi în Tabăra Căsoaia începând cu ora 12,00, în 3 septembrie.
„Preparate cu brânză de vacă sau de oaie, cu varză, cu măr, cu dovleac sau vişine, plăcintele întinse sunt o obişnuinţă pentru zilele de sărbătoare sau sfârşitul de săptămână în satele arădene. Acestea vor fi aduse în faţa vizitatorilor de către primăriile din judeţul Arad, care vor organiza o degustare a delicioaselor preparate tradiţionale, pe tot parcursul zilei, spre bucuria pofticioşilor”, au transmis organizatorii.
Vizitatorii vor avea parte şi de un spectacol de muzică populară cu Orchestra Rapsodia şi soliştii Alex Pop, Voichiţa Suba, Daniela Han, Vlad Şerban şi Cosmina Brădean. Invitat special va fi Mirela Petrean.
Cei care vor merge la Căsoaia trebuie să ştie că o porţiune de drum de aproximativ şase kilometri mai este în lucru între satele Mâsca, Măderat şi Arăneag, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţean de reabilitare a infrastructurii rutiere din zonă. Pe porţiunea aflată în şantier drumul este cu piatră.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank