G4Media.ro

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena în calendarul creștin ortodox / Mai multe…

sursa foto: captura video

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena în calendarul creștin ortodox / Mai multe evenimente programate duminică la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte duminică pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, relatează news.ro

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306. În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu, el luând mai multe măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creştinismului. În 321, Împăratul Constantin cel Mare a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi de odihnă în imperiu, în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Elena, originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Numeroase biserici, din ţară şi din străinătate poartă hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este Catedrala Patriarhală din Bucureşti, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654 – 1658), care a fost sfinţită în 1658. În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru i-a dăruit patriarhului Teoctist o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.

Duminică, la Catedrala Patriarhală, vor avea loc următoarele evenimente:

ora 7:00 – Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi depuse spre cinstire în Baldachinul Sfinţilor din vecinătatea Catedralei Patriarhale;

ora 09:15 – Sfânta Liturghie săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, la Altarul Mare de Vară din incinta Catedralei Patriarhale;

ora 10:15 – Cuvântul de învăţătură al Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, rostit după citirea Sfintei Evanghelii;

ora 11:30 – Împărtăşirea credincioşilor, în interiorul Catedralei Patriarhale;

ora 11:45 – Proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Neofit Cretanul, Mitropolitul Ţării Româneşti;

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...