G4Media.ro

Șase asigurători au câștigat în instanță anularea hotărârii din 2016 de plafonare…

Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

Șase asigurători au câștigat în instanță anularea hotărârii din 2016 de plafonare a prețurilor la RCA / Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de Guvern 

Curtea de Apel București a dat câștig de cauză vineri, 12 aprilie 2024, asigurătorilor care au cerut anularea Hotărârii Guvernului Cioloș din 2016 care a plafonat tarifele RCA pentru o perioadă de șase luni, pe fondul creșterii prețurilor după falimentele Astra și Carpatica. Guvernul va ataca acum decizia la Înalta Curte. Dacă va pierde definitiv acest litigiu, statul riscă plata unor prejudicii de zeci de milioane de lei cerute separat în instanță de asigurători, scrie HotNews.ro.

Curtea de Apel București a admis vineri cererea formulată de șase asigurători: Asirom VIG, Generali, Grawe, Groupama, Omniasig VIG și Uniqa pentru anularea Hotărârii Guvernului nr. 826/2016 care a plafonat prețurile RCA timp de 6 luni, după falimentul Astra Asigurări.

În plus, Guvernul este obligat la plata a 183.760 de lei, cheltuieli de judecată către cei șase asigurători.

Guvernul, Ministerul de Finanțe și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pârâți în acest dosar, pot face recurs în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei.

Surse guvernamentale au precizat vineri pentru HotNews.ro că Guvernul va ataca această decizie la Înalta Curte de casație și Justiție.

Litigiul a început în luna aprilie 2017, când 8 asigurători au dat statul în judecată cerând anularea Hotărârii Guvernului Cioloș din toamna anului 2016 de a plafona prețurile RCA timp de 6 luni, după protestele transportatorilor pe fondul creșterii prețurilor după falimentul Astra Asigurări.

Cu excepția Euroins, ceilalți 7 asigurători au deschis separat în instanță alte dosare în care au cerut despăgubiri. Datele din acest dosar consultate atunci de HotNews.ro arătau că cei 7 asigurători solicitau Guvernului plata unor prejudicii cumulate de peste 56,2 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează