Șase candidați, majoritatea conservatori, autorizați să se prezinte la alegerile prezidențiale din Iran
Șase candidați, majoritatea conservatori, au fost autorizați să se prezinte la alegerile prezidențiale de la 28 iunie pentru a-l înlocui pe Ebrahim Raissi, decedat într-un accident de elicopter în luna mai, a anunțat duminică Ministerul de Interne, citat de Le Figaro.
Acești candidați au fost selectați de Consiliul Gardienilor Constituției, un organism neales dominat de conservatori și responsabil cu supravegherea procesului electoral, dintre cele 80 de personalități care și-au depus candidatura.
Printre candidații care vor putea face campanie se numără președintele conservator al Parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf, primarul Teheranului, Alireza Zakani, și Saïd Jalili, fostul negociator ultraconservator pentru dosarul nuclear. Au mai fost selectați Amir Hossein Ghazizadeh Hashemi, șeful ultraconservator al Fundației Martirilor, și Mostafa Pourmohammadi, fost ministru de interne.
Un singur reformator
Singurul reformator în cursă este Massoud Pezeshkian, deputat din orașul Tabriz (nord-vest) și fost ministru al sănătății. Pe de altă parte, Consiliul l-a descalificat pe populistul Mahmoud Ahmadinejad, care, la 67 de ani, dorea să revină la funcția de președinte pe care a deținut-o între 2005 și 2013. El fusese deja descalificat la alegerile prezidențiale din 2021 și 2017.
Un alt veteran al Republicii Islamice, Ali Larijani, un fost președinte al Parlamentului considerat moderat, a fost de asemenea respins. Consiliul Gardienilor nu și-a justificat public alegerile.
La alegerile din 2021, Consiliul a selectat doar șapte dintre cei 592 de candidați, descalificând multe figuri reformiste și moderate. Acest lucru a deschis calea pentru ca Ebrahim Raissi, candidatul taberei conservatoare și ultraconservatoare, să fie ales cu ușurință în primul tur.
Doar 49% dintre alegătorii iranieni au participat la alegeri, cea mai scăzută prezență la vot pentru un scrutin prezidențial de la revoluția islamică din 1979.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank