Șase companii din România, în topul Financial Times al firmelor cu cea mai mare creștere din Europa
Șase companii din România, care activează în domenii precum tehnologie, securitate cibernetică, construcții, turism și industrie, au fost incluse în top 1.000 de companii cu cel mai mare ritm de creștere din Europa, realizat de Financial Times.
Compania românească situată cel mai sus în clasament, pe locul 327, este Trencadis, firmă care realizează software la comandă, aceasta având o creștere de 493,8%. Trencadis e controlată de controversatul om de afaceri Frank Timiș.
Pe locul 465 se regăsește Metaminds, o companie din domeniul securității cibernetice, cu o creștere de 349,7%. Metaminds, fosta Nova Tech Integrated Solutions, este condusă de de un fost manager în companiile lui Sebastian Ghiță.
În clasament urmează Star Stone, pe locul 551, compania de construcții având o creștere de 288,2%. Metaminds a transmis, ulterior, într-un comunicat, că a fost inclusă pentru al doilea an consecutiv în acest top.
Softelligence, o altă companie tech, se găsește pe locul 675, cu o creștere de 235,5%, în timp ce Klass Wagen, din turism, a crescut cu 198,4%, situându-se pe locul 787, iar Easy Industry, o firmă din domeniul bunurilor industriale, se clasează pe locul 874, cu o creștere de 177%.
Topul FT 1000, compilat cu datele companiei de cercetare Statista, listează companiile europene care au atins cea mai mare rată anuală de creștere compusă a veniturilor (CAGR) între 2016 și 2019.
Bulb Energy, cea mai mare companie de energie verde din Marea Britanie, s-a situat pe primul loc în clasamentul FT din acest an.
Creditorul leton online Sun Finance ocupă locul al doilea, în timp ce furnizorul britanic de apă Everflow Group este al treilea.
Primele 10 companii sunt noi în topul din acest an, dar 314 de companii au apărut și în clasamentul anului 2020. Un total de 86 de companii au fost clasate timp de trei ani la rând printre având cele mai rapide creșteri.
În ceea ce privește sectoarele industriale, clasamentul reflectă încă o dată creșterea companiilor de tehnologie, care domină, cu 218 de participanți, în creștere față de 189 de anul trecut. Când adăugăm și categoriile conexe, respectiv fintech și comerț electronic, acest total urcă la 290.
Pentru prima dată, Italia este țara cu cele mai multe companii pe listă, în număr de 269. În al doilea rând este Germania cu 203, urmată de Franța cu 164. La fel ca anul trecut, Londra este orașul cu cel mai mare număr de companii cu creștere rapidă (71), urmat de Paris (46) și Milano (36).
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii