G4Media.ro

Şase copii cu COVID, între care trei sugari, internaţi în ultimele 48…

Sursa foto: Pexels

Şase copii cu COVID, între care trei sugari, internaţi în ultimele 48 de ore la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara / Manager: Vorbim de un început de val 6

Şase copii cu COVID-19, având vârste între trei luni şi 10 ani, au fost internaţi în ultimele 48 de ore în Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara. De asemenea, 16 pacienţi cu forme uşoare de boală sunt internaţi, având pneumonii ce necesită monitorizare. Managerul unităţii sanitare, medicul Cristian Oancea, afirmă că „vorbim de un început de val 6”.

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică creşterea numărului de paturi alocate infecţiei cu Sars-CoV 2, dar şi redeschiderea unui compartiment de COVID-19 la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu, relatează News.ro.

„Numărul pacienţilor care vin pentru evaluare COVID-19 este în creştere. Cei 6 copii au vârstele cuprinse între trei luni şi 10 ani. 3 dintre ei sunt sugari. Micuţii au formă uşoară de COVID-19 şi au fost aduşi în unitatea noastră după ce au fost consultaţi de medicii de la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu. La internare au prezentat un sindrom febril acut. Doi dintre micuţi au fost evaluaţi în cursul zilei de ieri şi de către specialiştii imagişti ai Spitalului Victor Babeş pentru depistarea unor posibile afecţiuni respiratorii. Unul dintre copilaşi prezintă o uşoară insuficienţă respiratorie, fără a avea însă alţi factori de risc”, a transmis unitatea sanitară vineri.

Copiii sunt internaţi împreună cu unul dintre părinţi în zona roşie a secţiei de Boli Infecţioase.

În acelaşi timp, în ultimele zile a crescut numărul pacienţilor care se prezintă pentru evaluare în urma infectării cu SARS-CoV 2.

“Creşterea numărului de cazuri a început acum aproape o săptămână. De la unul – doi pacienţi pe zi care se prezentau pentru evaluare în Ambulatoriu, ieri după-amiază am avut 9 pacienţi cu COVID-19. Din fericire, majoritatea au forme uşoare de boală. Principalul simptom este febra, dar au fost persoane care au dezvoltat şi o tuse uşoară şi chiar dureri musculare. Cele mai multe cazuri sunt din clustere familiale. Practic, au luat virusul unul de la celălalt, în familie. Evaluarea se face ca şi până acum. Vorbim de analizele biologice obişnuite, se măsoară saturaţia de oxigen din sânge, tensiunea, se realizează un EKG şi, dacă este nevoie, facem şi un low-dose CT. Evaluarea se face în urma unei programări”, spune dr. Ana Enoiu Văduva, medic specialist boli infecţioase – responsabil Centru de Evaluare Covid-19 Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

În prezent, în Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie sunt internaţi 16 pacienţi cu forme uşoare de COVID, care au dezvoltat pneumonii ce necesită monitorizare, şi asta cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au diverse comorbidităţi.

“Vorbim de un început de val 6. Din fericire, în România, cel puţin deocamdată, acest nou val care se bazează pe două subtulpini Omicron, BA4 şi BA5, este mult mai redus decât în restul Europei. Cele două subtulpini sunt însă mult mai contagioase, şi asta se vede şi în rapiditatea cu care se exinde infecţia. Sunt ţări care se confruntă acum cu zeci de mii de cazuri pe zi. Deocamdată, nu avem pacienţi internaţi în Terapie Intensivă, dar trebuie sa fim pregătiţi pentru ce e mai rău. Cuvântul de ordine ar trebui să fie, în această perioadă, prudenţa. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm în casă, să nu mergem în vacanţe, ci recomandarea noastră este să purtăm, în locurile aglomerate, masca de protecţie. În mijloacele de transport, în magazine şi, evident, în continuare să ne spălăm pe mâini, să ne dezinfectăm după ce am intrat în contact cu suprafeţe ce pot transmite virusuri. Dacă avem un simptom dintre cele specifice acestei boli, să ne izolăm, să cerem ajutorul medicilor şi chiar să mergem la evaluările COVID-19 care se fac in unităţile sanitare”, spune prof. dr. Cristian Oancea – managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

Având în vedere numărul în creştere a cazurilor de COVID-19, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică creşterea numărului de paturi alocate infecţiei cu Sars-CoV 2, dar şi redeschiderea unui compartiment de COVID-19 la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Lăsați vrăjeala.

    • Respect șoșocilor că stau pe baricade să lupte cu sărăciile alea de oameni de știință!

    • @Volodea: N-are legătură știința cu dorința de a face un bănuț în plus. Așa mi-a zis și mie instalatorul, când mi s-a spart țeava și a văzut că nu mă pricep: „e grav, dom’le, e mult de muncă aicea!”.

  2. Fake news. Valul 6 incepe in septembrie.

  3. Deci aveau simptome de guturai. Nimic grav, simptome ușoare, după cum zic doctorii. Le-au făcut test, însă, și a apărut covid, iar din momentul ăla a devenit suficient de grav încât să necesite internarea.
    Se înscrie în „logica pandemică”. E in virus nou, nu știm mai nimic despre el, dar știm că dacă ai cancer și covid, mori de covid.

  4. Sa va vedem atunci cat de jmekeri o sa va mai dați! Se vede că sunteți postaci fara nicio treabă cu viața reală, trăiți numai din mălaiul pe care vi-l arunca Simion și rusnacii!!

    • Cu Simion m-ai prins! Votez și cu Iliescu, dacă promite să transparentizeze chestia asta cu covideala (asta înseamnă autopsii, fără sporuri, fără spitale și coridoare speciale, fără declarații, măști sau vaccinuri obligatorii, fără preupuneri a priori că virusul e grav).
      Cu rusnacii, nu puteai fi mai în eroare. Am trăit sub rusnaci și știu cum e (cam ca dictatura sanitară pe care o vreți voi).
      Nici cu mălaiul nu m-ai nimerit. Votez AUR numai și numai pentru satisfacția de a vă vedea făcând spume sub mască.

  5. Pentru toți cei care ați crezut ca s-a termina; nu, nu s-a terminat si orice am face nu se va termina prea curând. Vom train in valuri de covid ani buni de acuma încolo pentru simplul fapt ca acești corona viruși muteaza foarte repede.

  6. Ce-ai, Darwine, te-a cuprins febra maimuței originare?
    Citește și tu articolu’ și vezi că medicii și specialiștii au tot interesul să te facă la portofel, împreună cu politicienii și ziariștii. Exact ca instalatorul: „aaa, e mult aicea de muncă, domnu’, e grav!”.