G4Media.ro

Șase copii din Constanța, internați în spital după ce au fost spălați…

Sursa foto: Facebook/ IGSU

Șase copii din Constanța, internați în spital după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor / ”Când au fost preluați prezentau tremor, delir, halucinații. Una dintre minore a fost adusă în comă”

Direcția pentru Protecția Copilului Constanța a început o anchetă în cazul copiilor din Lipnița care au ajuns la spital, după ce ar fi fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. Pe lângă copii, de îngrijiri medicale a avut nevoie și o tânără, care face parte din aceeași familie, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

„O tânără de 21 de ani, care este mama a doi minori în vârstă de 3 și 4 ani, iar alți minori, un număr de patru minori, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, sunt internați, aceștia fiind copiii mamei tinerei de 21 de ani. Se pare că bunica le-a dat acestora cu o soluție care este de uz veterinar. Bineînțeles că noi efectuăm verificări în colaborare cu asistentul social din localitatea Lipniţa pentru a vedea dacă în familie mai sunt și alți minori pentru care să analizăm dacă se impune instituirea unei măsuri speciale de protecție”, a spus Roxana Onea, de la DGASPC Constanța.

Duminică seară, cinci copii din Lipnița au ajuns la Spitalul de Urgență Constanța, iar un altul din aceeași zonă cu două zile înainte.

“Când au fost preluați în Unitatea primiri Urgențe, prezentau tremor, delir, halucinații. Una dintre minore a fost adusă în comă, fiind internată în Terapie Intensivă. Ceilalți au fost internați în compartimentul Terapie Acută. Datorită tratamentului și îngrijirilor de specialitate, starea lor de sănătate s-a îmbunătățit, evoluția fiind favorabilă în toate cele cinci cazuri. Un alt minor din aceeași zonă, este în stare gravă, după ce ar fi ingerat tot o substanță toxică”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Constanța.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. romanica in care sfaturile venite de la farmacistul veterinar sunt mai importante decat cei care recomdanda vaccinare