G4Media.ro

Satelitul european ERS-2 a ars în atmosferă

Foto: European Space Agency

Satelitul european ERS-2 a ars în atmosferă

Satelitul european ERS-2, care și-a încheiat misiunea de observare a Pământului în urmă cu 13 ani, și-a încheiat viața după ce s-a dezintegrat în atmosferă, a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de AFP.

Operațiunea de reintrare în atmosferă a fost lansată în 2011 pentru a preveni distrugerea accidentală a acestui obiect orbital, care ar fi putut prezenta riscuri pentru sateliții activi și pentru Stația Spațială Internațională (ISS).

„Avem confirmarea că ERS-2 a reintrat în atmosferă la ora 17:17 GMT deasupra Oceanului Pacific de Nord, între Alaska și Hawaii”, a anunțat Centrul de operațiuni al ESA pe X (fostul Twitter).

Cea mai mare parte din cele 2,3 tone ale ERS-2 a fost teoretic consumată când a ajuns în straturile inferioare ale atmosferei, la o altitudine de aproximativ 80 km.

Satelit de pionierat pentru observarea Pământului, ERS-2 a fost lansat în 1995 și plasat la o altitudine de aproape 800 km.

La finalul misiunii sale, ESA l-a coborât la aproximativ 500 km, pentru ca apoi să poată coborî natural și treptat pe Pământ în doar 13 ani, doar prin forța gravitațională.

În loc de 100-200 de ani, cât ar fi durat dacă ar fi rămas la altitudinea inițială. În ajunul distrugerii sale, se afla încă la o altitudine de peste 200 km.

În medie, un obiect cu o masă similară cu cea a lui ERS-2 își încheie zilele în atmosferă o dată la una sau două săptămâni, potrivit ESA.

Privată de energia internă (combustibil, baterii etc.) încă de la sfârșitul misiunii sale, nava spațială prezenta un risc semnificativ de explozie și de generare de resturi.

În iulie 2023, satelitul european Aeolus a coborât pe Pământ în mod controlat, de pe o orbită mai joasă (300 km) decât cea a ERS-2. Resturile au căzut în Oceanul Atlantic.

În cazul ERS-2, probabilitatea ca unul dintre resturile sale să lovească o persoană la sol a fost mai mică de una la o sută de miliarde, potrivit blogului ESA dedicat misiunii.

În 2023, ESA a lansat o cartă „zero resturi” pentru misiunile spațiale concepute începând cu 2030.

Deșeurile provenite din sateliți uzați, piese de rachete și resturi de coliziune s-au acumulat încă de la începutul erei spațiale.

O problemă care s-a agravat în ultimele decenii. Potrivit estimărilor ESA, există pe orbită aproximativ un milion de resturi de sateliți sau de rachete cu o dimensiune de peste un centimetru, suficient de mari pentru a „dezactiva o navă spațială” în cazul unei coliziuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...