G4Media.ro

Scădere cu 70% a veniturilor Castelului Bran faţă de perioada similară din…

sursa foto: Pixabay

Scădere cu 70% a veniturilor Castelului Bran faţă de perioada similară din 2019, din cauza pandemiei de coronavirus

Castelul Bran a înregistrat, de la deschiderea din 5 iunie şi până în prezent, o scădere cu 70% a veniturilor şi cu 65% a numărului de vizitatori, faţă de perioada similară din 2019, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de marketing al instituţiei muzeale, Alexandru Prişcu.

Conform acestuia, în 2020, campaniile de promovare a cunoscutului obiectiv turistic sunt orientate exclusiv pe activarea pieţei interne, în condiţiile în care, în prezent, singurii vizitatori străini sunt expaţii care trăiesc în România.

„Orice produs nou sau ceea ce lansăm online se duce exclusiv pe piaţa internă şi v-aş putea da ca exemplu expoziţia de la etajul IV”, a precizat oficialul Castelului Bran.

Anul acesta, în contextul crizei generate de coronavirus, toate evenimentele culturale organizate în Castelul Bran, cu care publicul s-a obişnuit în ultimii ani, au fost anulate, atât din cauza restricţiilor impuse prin lege, cât şi din considerente de ordin financiar, a menţionat Prişcu.

Totodată, potrivit acestuia, dacă anul trecut „lucrurile s-au mişcat” în ceea ce priveşte problema traficului rutier spre Bran, anul acesta s-au deschis noi lucrări pe o parte din infrastructura rutieră care face legătura cu comuna.

„Obişnuiam să spunem că se răsuceşte cuţitul în rană. În ultimii patru ani, lucrările pe infrastructura rutieră (pe DN 73 – n.r.) aveau un ritm ‘inert’. Ori beneficiarul acestor lucrări este autoritatea publică şi ea este de vină, nu constructorul. Şi noi (Castelul – n.r.) suntem judecaţi pentru orice demers (de restaurare – n.r.) care stagnează, cum a fost cazul scării interioare. Feedback-ul negativ a fost pe Castelul Bran şi nu pe constructor. Anul trecut, lucrurile s-au mai mişcat (…), însă anul acesta s-au deschis noi semafoare spre Piteşti”, a arătat Alexandru Prişcu.

Din 17 iulie, Castelul Bran propune publicului o expoziţie inedită – o incursiune în istoria poveştilor despre mituri şi spaime autohtone, despre simboluri şi semnificaţia lor.

Cei care vor vizita Castelul vor putea vedea, la al IV-lea etaj, în patru săli consecutive, „o poveste a spaimelor”, construită din reprezentările unor personaje supranaturale din mitologia românească: Sântoaderii, Ielele, Moartea, Stafiile, Strigoii, Solomonarii, Vârcolacii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. E foarte scumpă intrarea, e mai scumpă decât intrarea la zoo, și la zoo chiar e nevoie de bani.

  2. Mai bine zis le-a scazut numarul de tepe,ca nu mai reprezinta mai nimic din ce a fost dupa asa-zisa retrocedare de catre maestrul Cancescu.