G4Media.ro

Scădere uşoară a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în primele patru…

Sursa foto: Pixabay / Didgeman

Scădere uşoară a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în primele patru luni / Creștere cu peste 15% a înmatriculărilor de autoturisme second hand

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, înregistrat în România în primele patru luni ale anului în curs, a scăzut cu 0,69% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, până la 46.504 unităţi, de la 46.831 de unităţi, arată datele centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima dată în România, în perioada analizată, volumul acestora a atins 114.027 de exemplare, în creştere cu 15,81%.

Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie – aprilie 2024, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 46.504 de unităţi, un nivel similar (-0,69%) cu cel din aceeaşi perioadă din 2023, respectiv 46.831 de unităţi.

Totodată, în aprilie 2024, autoturismele second hand înregistrate pentru prima oară în România au ajuns la 29.892 de unităţi, în creştere cu 36,83% faţă de luna similară a anului precedent.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în primele patru luni ale anului în curs, are pe primul loc Dacia, cu 13.549 de exemplare, urmată de Toyota – cu 3.996 de unităţi, Skoda (3.417), Volkswagen (2.787), Hyundai (2.714), Renault (2.710), Ford (1.965), Mercedes (1.872), BMW (1.727) şi Suzuki (1.619).

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...