Scafandrii au descoperit punți secrete pe nava care s-a răsturnat în Portul Midia omorând mii de oi / Cresc termerile că vaporul s-a scufundat din cauza supraîncărcării
Punți secrete pentru animale în plus au fost găsite într-o navă de transport care s-a scufundat lângă portul românesc Midia în noiembrie, înecând mii de oi, conform companiei care desfășoară masiva operațiune de recuperare, transmite The Guardian, citat de Rador.
Doar 180 de oi au supraviețuit dintre cele 14.600 care se credea inițial că se aflau la bordul navei Queen Hind, care le transporta din România, cel mai mare exportator de animale din UE, către Arabia Saudită.
Însă descoperirea punților secrete va mări probabil bilanțul deceselor cu încă câteva mii și va ridica noi întrebări cu privire la posibilitatea ca supraîncărcarea să fi fost de vină pentru răsturnare.
Vasul a rămas culcat pe o latură în apă, întrucât s-a scufundat aproape de port, iar în jurul lui sunt îngrămădite cadavre de oi. Imaginile tragediei au făcut înconjurul presei internaționale și au determinat noi apeluri din partea activiștilor pentru animale de a se interzice exporturile în viu din Europa către state non-UE, mai cu seamă cele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Cotidianul național românesc Adevărul a scris duminică că firma care a câștigat licitația pentru aducerea navei la țărm, Grup Servicii Petroliere (GSP Offshore), a avut sâmbătă o primă tentativă, dar operațiunile au fost oprite după ce cablurile macaralei s-au dovedit incapabile să suporte greutatea.
Gabriel Comănescu, președintele GSP, a fost citat de Adevărul ca declarând că „în cursul operațiunii, scafandrii au intrat în apă [și] au găsit punți suplimentare. Aceste punți suplimentare aveau și animale pe ele.
Comănescu a precizat: „Sunt punți care nu sunt incluse în planul navei, sunt nedeclarate. E problema autorităților să afle de ce au fost încărcate și de ce nu au fost incluse în planul vasului. Este o mare întrebare. Exista o încărcătură mult mai mare decât peste 14.000 de oi.”
Gabriel Păun, de la Animals International, a declarat că descoperirea „ne confirmă suspiciunile inițiale că vasul s-a răsturnat din cauza supraîncărcării”. El a adăugat: „Suntem indignați că acest lucru s-a aflat de la firma care aduce vasul înapoi la țărm, iar nu de la guvernul României.”
Animals International a declarat că va depune plângeri la Comisia Europeană și la parchetul românesc anticorupție.
„[GSP] a venit cu echipamentul potrivit săptămâna trecută și au încercat să o ridice cu o macara și să o aducă la țărm”, a declarat Păun. „Ei calculaseră că nava e plină cu apă și animale, deci erau pregătiți să ridice mai mult, dar cablurile tot s-au rupt.”
El a fost informat că șeful companiei a trimis scafandri să investigheze, care au descoperit punți secrete încărcate cu mii de animale.
Brian da Cal, directorul britanic al organizației pentru bunăstarea animalelor Four Paws, a declarat că se teme că moartea miilor de oi ar fi putut fi evitată.
„Acuzațiile privind punțile ascunse ale vaporului sunt o problemă enormă și ne întăresc apelurile privind o interdicție totală a transportului de animale vii pe distanțe lungi și pentru o durată a transportului de maxim opt ore. Indiferent cât de stricte ar fi normele și cât de tragic este acest accident, morțile în masă precum aceasta devin mai obișnuite.”
El a afirmat că Four Paws a reușit să salveze 254 de oi de pe nava pe jumătate scufundată, însă unele dintre ele au murit ulterior din cauza epuizării și a rănilor – 180 au supraviețuit și se află acum într-un loc situat la nord de București.
„Noi spunem că autoritățile române nu sunt de încredere, întrucât nava a fost inspectată de guvernul român [și] ei n-au sesizat punțile suplimentare care nu figurau în planul navei.”
Păun a declarat că România exportă anual 3 milioane de oi. Exporturile europene de animale în viu au crescut ca valoare de la 1 miliard de euro în 2000 la 3,3 miliarde în 2018.
Un oficial de la autoritatea națională veterinară și de siguranță alimentară a României, citat de Adevărul, pare să fi respins acuzațiile, afirmând că vasul era mai greu deoarece „oile moarte nu au aceeași greutate cu cele vii”.
Un purtător de cuvânt al poliției de frontieră a respins și el știrea, ca fiind doar o speculație.
The Guardian a contactat MGM Marine Shipping, firma care administrează Queen Hind, pentru declarații. Și ambasada României a fost abordată.
Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii