Scandal cu miză de zeci de milioane de euro la depunerea proiectelor europene pentru creșterea competitivității IMM-urilor / Suspiciuni de utilizare a unor softuri automatizate și ghiduri controversate / Ce spun autoritățile
Finanțările europene pentru creșterea competitivității IMM-urilor, în noua perioadă de programare 2021-2027, generează un scandal major, consumat totuși discret între consultanți și autoritățile de management. Există nemulțumiri mari legate de modul de depunere a proiectelor care permit unui proiect cu puncte mai puține să obțină finanțare înaintea altuia cu punctaj mai mare, dar și de rapiditatea nerealistă de urcare a unor proiecte în platforma gestionată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și STS.
Sunt sume mari de bani care merg atât către beneficiari, cât și către consultanți, de unde și miza discuțiilor aprinse dintre autorități și reprezentanții beneficiarilor.
Teoretic, finanțările europene au drept scop acordarea banilor unor proiecte care ar trebui să intre într-o competiție pe baza unor criterii prestabilite.
Doar că principiul competitivității, clamat de ghidurile de finanțare și declarațiile miniștrilor și secretarilor de stat, este surclasat de un altul: primul venit, primul servit.
Asta face ca întreaga competiție de proiecte să se bazeze pe rapiditatea cu care sunt încărcate proiectele în platformă.
Iar aici apare magia, sau poate, mai bine zis, tehnologia: unele proiecte sunt încărcate în aproximativ 4-5 minute, cu toate că unui consultant obișnuit, cu experiență, i-ar lua aproximativ o oră pentru același lucru.
Mai mulți consultanți cu care a discutat G4Media indică softuri care pot face acest lucru cu o rapiditate mult superioară unui om.
În plus sunt și alte probleme: diferențe și neclarități în instrucțiunile de completare, probleme de funcționare a platformei și altele. De exemplu, spun unii consultanți, deși în instrucțiunile de completare a cererii de finanțare se indică faptul că anumite secțiuni nu se vor completa, validarea cererii de finanțare indică o eroare dacă rămân necompletate.
Mai mult, unele tipuri de finanțări, deși eligibile teoretic, nu au în realitate nicio șansă la depunere: spre exemplu, proiectele care includ o construcție, a căror documentație poate presupune un drum ocolitor pe la agențiile de protecția mediului, drum care durează de la săptămâni la luni.
Pe scurt, acestea ar fi câteva dintre problemele înregistrate legate de modul de depunere a proiectelor pe programele regionale.
Situația generează agitație în interiorul firmelor de consultanță. Fiecare încearcă să găsească cele mai bune variante pentru a încărca rapid documentațiile clienților.
Unele firme angajează mai mulți oameni în perioada depunerilor și chiar fac sesiuni de antrenamente pentru urcarea documentelor. Pe conturile de Facebook ale unor consultanți apar chiar fotografii din perioada acestor antrenamente, în care se observă un număr mare de oameni și computere, care se antrenează.
Totuși, șansele nu sunt prea mari, dacă, să spunem, altcineva utilizează softuri speciale. Este și suspiciunea unui număr mare de consultanți, care totuși nu vor să vorbească public despre asta. O fac însă între ei și pe grupurile pe care le au pe WhatsApp și Facebook.
Ce s-a întâmplat
Agențiile de dezvoltare regională, devenite începând cu actuala alocare financiară autorități de management (AM-uri), au elaborat fiecare câte un ghid pentru finanțările destinate creșterii competitivității IMM-urilor.
Spre exemplu, în ghidurile respective, atât ADR Nord-Vest, cât și ADR Centru, indică tipul de apel ca fiind unul de tip competitiv cu termen limită de depunere.
Apelul competitiv cu limită de depunere presupune depunerea proiectelor într-o perioadă prestabilită, evaluarea tuturor cererilor și ordonarea acestora în funcție de punctaj, spun mai mulți consultanți cu care a discutat G4Media.
Însă nu se întâmplă chiar așa. În ghiduri au fost introduse praguri de excelență, a căror utilizare ar putea urgenta procesul de evaluare și selecție. Adică ar putea fi evaluate doar proiectele care îl îndeplinesc și care ar fi ierarhizate în funcție de punctaj.
Doar că acele proiecte care îl ating intră direct în etapa de contractare, în ordinea depunerii cererilor de finanțare. Deci nu în ordinea punctajului (autoevaluat de cel care depune și ulterior verificat de autoritatea de management), ci în ordinea în care au fost încărcate pe site.
Este un alt fel de a spune ”primul venit, primul servit”.
La ADR Nord-Vest, sunt trei praguri de excelență: 90, 80 și 70 de puncte, iar la ADR Centru, un singur prag, de 80 de puncte. De aici, mai departe, în evaluare intră prioritar proiectele care au peste 90 (Nord-Vest) și 80 (Centru), în ordinea depunerii și nu a punctajului.
Asta face ca, spre exemplu, un proiect de 100 de puncte să piardă în fața unuia de 90 de puncte, dacă a fost urcat după acesta.
Și aici apar problemele.
Până luni seara, la ADR Nord-Vest erau depuse 409 proiecte (sesiunea este deschisă). În prima zi a depunerii, în data de 25 septembrie, au fost depuse primele 335 de proiecte.
Bugetul alocat pentru proiecte, de 47 de milioane de euro, a fost acoperit de proiectele depuse în primele 23 de minute, în număr de 41. Există evident posibilitatea ca unele proiecte să nu facă pragul de excelență sau să nu fie eligibile, dar ipotetic, prin aceste proiecte s-a acoperit bugetul total.
Tot teoretic, dacă toate cele 41 de proiecte îndeplinesc pragul de excelență, restul celor câteva sute de proiecte au fost depuse degeaba, chiar dacă au avut punctaj mai mare.
Finanțarea nerambursabilă poate ajunge la 1,5 milioane de euro per proiect.
Ce spune Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
G4Media a solicitat o poziție Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a adresat următoarele întrebări:
- Cum explicați încărcarea într-un timp nerealist de mic a unor proiecte în platformă, cum s-a întâmplat în cazul ADR Nord-Vest (este doar un exemplu, situația fiind la fel în toată țara), unde primele proiecte au fost înregistrate în primele 5 minute?
- Vă rugăm să ne menționați dacă ați întreprins măsuri în vederea eliminării eventualelor proiecte depuse cu ajutorul scripturilor de automatizare pentru depunerea cererilor de finanțare și dacă da, care sunt acestea?
Ministerul a pasat responsabilitatea autorității de management, adică ADR Nord-Vest și a precizat că utilizatorii platformei nu au dreptul de a utiliza ”mijloace automate”.
Răspunsul MIPE pentru G4Media:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene analizează, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, dezvoltatorul aplicației informatice MySMIS2021, modul în care au fost încărcare cererile de finanțare (proiectele) în aplicația MySMIS2021 în cadrul apelului de proiecte PRNV/2023/131.B/1 lansat prin Programul Regional Nord-Vest.
Rezultatul analizei va fi transmis către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitatea sa de Autoritate de Management.
În legătură cu eliminarea eventualelor proiecte depuse în apelul deschis pentru Regiunea Nord-Vest, cu ajutorul scripturilor de automatizare, decizia revine Autorității de Management, structura responsabilă de gestionarea și implementarea Programului Regional Nord-Vest și de utilizarea eficientă, efectivă și transparentă a fondurilor externe nerambursabile alocate.
Subliniem faptul că, în conformitate cu „Termenii și condițiile utilizării aplicației MySMIS2021”, publicate la adresa https://resurse.mysmis2021.gov.ro/ords/repo_bo/r/mysmis-2021/tc, utilizatorii garantează că nu vor exploata mijloace automate pentru a accesa MySMIS2021, fără permisiunea expresă, în scris, a administratorului sistemului.
Reprezentanții ADR Nord-Vest (care acoperă județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) au fost întrebați, la rândul lor, cum va fi respectat principiul egalitatii de sanse între potentialii beneficiari, ținând cont că în sesiunea de proiecte lansată în data de 25.09.2023 de către ADR Nord-Vest, primele proiecte au fost înregistrate în sistem în primele 5 minute.
Întrebări adresate ADR-Nord Vest:
- de ce s-a optat pentru varianta ordonării în funcție de rapiditatea urcării în platformă și nu a punctajului obținut de fiecare proiect?
- dacă în aceste condiții există posibilitatea ca un proiect cu 90 de puncte să fie finanțat înaintea unuia care are 100 de puncte doar pentru că a fost încărcat în platformă primul, și dacă acest lucru respectă principiile competitivității.
- care este principiul de organizare a apelului: competitiv sau primul venit – primul servit?
- dacă aveți posibilitatea de a evita situațiile în care unele proiecte sunt încărcate într-un timp nerealist de mic, cum s-a întâmplat, unde primele proiecte au fost înregistrate în primele 5 minute.
- menționați dacă ați întreprins măsuri în vederea eliminării eventualelor proiecte depuse cu ajutorul scripturilor de automatizare pentru depunerea cererilor de finanțare și dacă da, care sunt acestea?
Reprezentanții agenției și-au arătat disponibilitatea unei mini-conferințe online, dar nu au oferit un răspuns în scris, deși au promis că o vor face.
Ce spune ADR Centru
G4Media a întrebat și ADR Centru, același lucru.
”Având în vedere sesizările apărute în spațiul public cu privire la completarea cererilor de finanțare în sistemul MySMIS2021 cu ajutorul roboților software/scripturi de automatizare în cadrul altor sesiuni de depunere de proiecte, deoarece ADR Centru nu are nici un mijloc de a interveni pentru remedierea unei asemenea situații vă informăm că, în calitate de Autoritate de Management, am solicitat către Direcția Coordonare SMIS și IT din cadrul MIPE implementarea de mijloace tehnice care să prevină introducerea proiectelor utilizând mijloace automate” au răspuns reprezentanții ADR Centru.
Legat de motivul pentru care s-a optat pentru varianta ordonării proiectelor în funcție de rapiditatea urcării în platformă și nu în funcție de punctaj, cei de la ADR Centru au răspuns:
”… rapiditatea depunerii de proiecte este dictată de condițiile din piață. Există un foarte mare interes pentru accesarea acestor resurse nerambursabile, interes manifestat încă dinaintea lansării oficiale a Programului și exprimat neechivoc în timpul întâlnirilor de lucru cu potențialii solicitanți de fonduri organizate de ADR Centru în primul trimestru al anului 2023.
Potențialii solicitanți au dorit să aibă acces cât mai rapid la resursele nerambursabile și au avut posibilitatea să-și pregătească documentațiile necesare în vederea accesării finanțărilor nerambursabile din momentul punerii în consultare publică a acestui Ghid în data de 30 martie a.c., completat conform OUG23/2023 în data 29.06.2023.
Cerințele specifice au fost clarificate după parcurgerea întregii proceduri înaintea lansării oficiale a apelului de proiecte, iar Ghidul final a fost publicat în 29 august. În acest fel, contractarea cu celeritate a proiectelor care îndeplinesc eticheta de calitate, răspunde scopului reglementării legislative”.
Reprezentanții agenției au evitat un răspuns direct la întrebarea dacă un proiect care are 80 de puncte (depus mai rapid) va putea fi finanțat înaintea unuia cu 100 de puncte, depus la câteva secunde distanță.
- ”În ce privește întrebarea G4Media cu privire la ”posibilitatea ca un proiect cu 80 de puncte să fie finanțat înaintea unuia care are 100 de puncte”, precizăm că atât Ghidul solicitantului în discuție, cât și OUG nr. 23/2023, fac referire la demararea etapei de contractare, aspect care nu echivalează cu ”finanțarea” efectivă, respectiv semnarea contractului, existând mai multe aspecte care se verifică inclusiv în această fază și care pot afecta circuitul cererii de finanțare” – ADR Centru.
De menționat că Ordonanța 23 din 2023, la care face referire răspunsul, nu obligă autoritățile de management să procedeze într-un anume fel.
La capitolul 5 al ordonanței invocate de ADR Centru, dar și în toate discuțiile cu reprezentanții autorităților de management, documentul precizează că apelurile de proiecte ”pot fi competitive, cu termen-limită de depunere sau cu depunere continuă și cu termen de închidere a apelului, în cadrul cărora autoritatea de management poate utiliza praguri de excelență”.
De asemenea, agenția a decalat perioada de depunere a proiectelor. Răspunsul complet al ADR Centru îl puteți citi aici.
Într-un răspuns pe acest subiect, adresat Start-Up Cafe, STS, care gestionează partea tehnică, spune că Platforma MySMIS2021, prin care se depun proiecte europene în noua perioadă de programare 2021-2027, „funcționează în parametri optimi”.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), mai precizează că apelul de granturi IMM 131.B din Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 „a fost disponibil în mod transparent și echidistant” și că se implementează ”măsuri specifice de securitate cibernetică”.
Totuși, nimeni nu explică modul în care mai multe proiecte au fost urcate în platformă în doar 5 minute și nici de ce s-a optat pentru utilizarea criteriului primul venit, primul servit și nu strict pentru punctajul proiectelor.
ADR Vest: departajare în ordinea punctajului, nu a rapidității cu care sunt urcate în platformă
Dovada că se poate și altfel este ADR Vest. Reprezentanții agenției au anunțat că toate proiectele eligibile ”vor fi contractate în ordinea punctajului obținut în etapa de evaluare tehnică și financiară, nu în ordinea depunerii”.
Asta ca urmare a intenției de a ”preîntâmpina și descuraja orice fel de situații în care depunerea cererii de finanțare prin sistemul informatic MySMIS2021 s-ar putea face cu ajutorul mijloacelor automate sau a altor mijloace lipsite de etică”.
Comunicatul ADR Vest:
”Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest vine cu clarificări în urma îngrijorărilor manifestate în spațiul public și a solicitărilor primite de la potențialii beneficiari de finanțare, cu privire la depunerea proiectelor pe platforma electronică MySMIS2021, cu ajutorul roboților și altor mijloace automate care ar putea facilita accesarea mai rapidă a sistemului.
Toate proiectele eligibile din cadrul celor două apeluri destinate microîntreprinderilor, lansate până în prezent în Programul Regional Vest, vor fi contractate în ordinea punctajului obținut în etapa de evaluare tehnică și financiară, nu în ordinea depunerii.
Măsura a fost luată pentru a preîntâmpina și descuraja orice fel de situații în care depunerea cererii de finanțare prin sistemul informatic MySMIS2021 s-ar putea face cu ajutorul mijloacelor automate sau a altor mijloace lipsite de etică.
ADR Vest transmite astfel un semnal pentru încredere și corectitudine și asigură toți potențialii beneficiari că finanțarea proiectelor se va face în funcție de calitate, iar întâietate vor avea cele mai bune proiecte din Regiunea Vest.
„În ultima perioadă, am primit numeroase mesaje, de la potențiali beneficiari, care ne semnalau posibilitatea existenței unor breșe în sistemul MySMIS2021, care ar permite ca depunerea proiectelor să se facă cu ajutorul unor mijloace tehnice situate dincolo de regulile existente în ghidul aplicantului. ADR Vest a respectat în permanență opiniile și sugestiile primite de la cei interesați de accesarea fondurilor, suntem deschiși și sinceri în toate acțiunile noastre și ne angajăm ferm să prevenim și să combatem orice tentativă de încălcare a regulilor jocului, conform celor două valori fundamentale care ne definesc: transparență totală și toleranță zero față de fraudă”, a declarat Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.