G4Media.ro

Scandal în ALDE, după ce liderul partidului a participat la școala de…

Sursa Foto: Facebook/ PMP

Scandal în ALDE, după ce liderul partidului a participat la școala de vară a tinerilor PMP: Orice angajament şi orice declaraţii făcute de domnia sa au fost în nume personal

Membrii Biroului Politic Central al ALDE afirmă că preşedintele formaţiunii, Daniel Olteanu, a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP „fără a avea un mandat” din partea conducerii partidului.

„Orice angajament şi orice declaraţii făcute de domnia sa în cadrul Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret a PMP au fost în nume personal, sub nicio formă în numele ALDE. ALDE nu şi-a exprimat vreun moment dorinţa de a realiza un proiect politic alături de PMP. Orice decizie privind angajamentele politice sau posibile alianţe politice trebuie să fie discutate şi agreate împreună cu membrii ALDE şi ai conducerii partidului, nu asumate pe persoană fizică”, se arată într-un comunicat transmis de membrii Biroului Politic Central al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, citat de Agerpres.

Anterior, într-o postare pe Facebook, PMP anunţa că „în deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret, preşedintele PMP Eugen Tomac l-a avut ca invitat special pe Daniel Olteanu, preşedintele ALDE. Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul de care românii au atâta nevoie”.

Context

După ce la alegerile parlamentare din 2016, adică la un an de la înființare, ALDE s-a poziționat pe locul patru, după PSD, PNL și USR, la alegerile locale din 2020, nu a mai atins nici 3%. În urma rezultatului catastrofal, ALDE a decis să candideze pe listele PRO România pentru Parlament, care a obținut în cele din urmă doar 4%. Ulterior, Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier care a fondat ALDE și îl conducea din 2015, a anunțat oprirea fuziunii ALDE – PRO România din cauza ”diferențelor doctrinare”. După retragerea lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE a fost condus de Daniel Olteanu.

PMP este partidul fondat de fostul președinte Traian Băsescu în 2014, după ruptura din PDL în urma pierderii alegerilor interne de către Elena Udrea, fostul ministru susținut de Băsescu. Ulterior, PDL s-a ”topit” în PNL, iar PMP a obținut locul 5 la alegerile parlamentare din 2016, moment care a anunțat și începutul decăderii fostului președinte în fața electoratului și pierderea masivă a popularității acestuia. Preluat de Eugen Tomac, partidul a ratat la limită intrarea în Parlament, în 2020, obținând 4,89%.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Niste desculti fac proiecte pt romania…partidul lui petrov si al lui moliceanu :)))

    • He he, ca doar avem PNL/PSD/UDMR sa faca proiecte pt Romania de 30 de ani. Ce ne mai trebuie altii .. Concurenta reduce profiturile.

  2. Mai exista alde?:)))

  3. Mai exista ALDE ? Sau asta e glasul lor din lumea de apoi ?

  4. Au vrut cu PNL, apoi cu AUR, acuma cu ALDE, previzibil urmeaza PSD. 😏

  5. Spuneti ca vreti direct la PSD in loc sa va tot alipiti de partide care toti stiu ca sunt al PSD.