Scandal și în Camera Deputaților după ce doi parlamentari PSD și unul AUR au refuzat să poarte masca de protecție în sala de plen
Nepurtarea corespunzătoare a măştii de către mai mulţi deputaţi a dus, marţi, la întreruperea şedinţei mai multe minute şi la un schimb de replici între preşedintele de şedinţă, Cristina Prună şi trei deputaţi de la PSD şi AUR, transmite Agerpres.
Preşedintele de şedinţă, Cristina Purnă (USR PLUS), le-a atras atenţia deputaţilor Daniel Ghiţă şi Dumitru Coarnă de la PSD, precum şi lui Lucian Florin Puşcaşu de la AUR, care purtau masca sub nas, că trebuie să o poarte „corespunzător”.
„Aş vrea să vă conformaţi, dacă nu, să părăsiţi sala de plen. În caz contrar, mă vad nevoită să aplic sancţiuni, conform articolului 244. Corespunzător înseamnă să vă puneţi masca deasupra nasului, domnul Ghiţă”, a spus Prună.
Deputatul PSD Dumitru Coarnă a spus că are probleme de sănătate şi are adeverinţă de la medic care îl exceptează de la purtatul măştii.
„Eu am probleme de sănătate. Ordinul comun 874, al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Interne, care are reguli şi excepţie. La excepţie sunt trecute anumite categorii de persoane care, cu avizul medicului, sunt exceptate de la portul măştii. Eu am această adeverinţă medicală, am toate documentele medicale necesare. O port de multe ori din respect, dar în momentul în care mă sufoc la propriu trebuie să iau aer că altfel nu mai pot să rămân în sală. Este lege în sensul ăsta. Înainte să faceţi aprecieri, mă gândeam că era bine ca şi dumneavoastră să citiţi legea, nu să faceţi aprecieri ultimative, de parcă sunteţi deţinătorul adevărului absolut”, a spus Coarnă de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Cristina Prună i-a cerut lui Coarnă să depună adeverinţa medicală la Biroul permanent şi i-a solicitat liderului grupului parlamentar al PSD să îl atenţioneze pe Daniel Ghiţă să îşi pună masca.
„Dacă nu, mă văd nevoită să cer chestorilor să îl invite afară din sală. Şi mai avem încă o opţiune, anume să suspendăm această şedinţă până când toată lumea se conformează”, a afirmat Prună.
Daniel Ghiţă a anunţat că şi el are adeverinţă medicală care îi permite să nu poarte masca.
„Doamna preşedintă, nu mai daţi exemple numai de la PSD. Domnul Bulai data trecută nu a purtat mască. Eu am certificat medico-legal, adică adeverinţă medicală. Vă rog frumos să recitiţi legea, apoi să veniţi aici să ne ţineţi lecţii de morală. Dictatura USR PLUS”, a declarat Ghiţă.
Deputatul AUR Lucian Florin Puşcaşu a spus la rândul său că a citit pe prospectele măştilor pe care a încercat să le cumpere că acestea nu protejează şi că nu garantează că virusul nu va fi transmis.
„Am încercat să rămân o prezenţă discretă şi să imi fac treaba aşa cum cred eu că trebuie să o fac, fiind trimis aici de către alegătorii mei. Se pune accent doar pe aspectul formal al portului măştii, din punctul meu de vedere un lucru care nu este dublat de nicio convingere din partea nimănui. Există o lege, probabil, pentru portul măştii, dar nu se spune ce fel de mască, dacă port o astfel de mască sau dacă îmi pun un năvod la gură. Simbolic, trebuie să reprezint o persoană care vrea să poarte mască fiindcă i se spune aşa. La ce ne ajută masca asta nu a reuşit nimeni să dovedească. Pe toate prospectele măştilor pe care am încercat să le cumpăr scrie că nu mă protejează, scrie că nu se garantează niciun fel de netransmitere a virusului, dar dacă simbolic fac gestul de a pune mască, sunt apreciat ca fiind o persoană care vă respectă. Din punctul meu de vedere suntem în instituţia numită Parlamentul României care presupune un respect mult mai profund, nu unul formal. Nu masca dovedeşte respectul pentru această instituţie, v-as ruga să înţelegem şi să discutăm lucrurile astea de la nivelul la care suntem”, a menţionat Puşcaşu.
După o consultare cu liderii de grup, şedinţa a fost reluată.
„Masca înseamnă respectul faţă de colegii dumneavoastră de aici, din Cameră, iar portul măştii este obligatoriu confirm legii şi, din câte ştiu eu, legea e lege, nu tocmeală”, a încheiat disputa Cristina Prună.
sursa foto: Inquam Photos/ George Calin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii