G4Media.ro

Scandalul admiterii schimbate – Andronescu: Nu am fost în situația de a…

Scandalul admiterii schimbate – Andronescu: Nu am fost în situația de a publica în Monitorul Oficial / Ministerul Educației: Ordinele au fost transmise spre publicare în Monitor

Declarații contradictorii în scandalul examenelor vocaționale și de limbă amânate și apoi menținute a se desfășura pe 15-17 mai 2019. “Un ordin devine ordin când se publică în Monitorul Oficial. Nu suntem și nu am fost într-o asemenea situație”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Ecaterina Andronescu, întrebată dacă retrage ordinul semnat ieri. Însă afirmațiile ministrului sunt contrazise de actul oficial trimis ieri de Ministerul pe care îl conduce către inspectoratele școlare județene: “cele două ordine menționate anterior au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial”, spuneau ieri, sub semnătură, trei oficiali din Minister.

  • Calendarul de admitere la liceu 2019 prevede că elevii care vor să intre în școli vocaționale sau la licee cu predare intensivă în limbi străine trebuie să susțină probele de aptitudini și de limbă în perioada 15-17 mai 2019. Același calendar statuează că pe 13 mai 2019 liceele și școlile profesionale trebuie să tipărească broșurile cu informațiile esențiale despre admitere, inclusiv numărul de locuri și de clase.
  • În urmă cu o zi, pe 13 mai 2019, Ecaterina Andronescu a semnat un ordin de ministru care modifica datele de susținere a probelor de aptitudini și de limbi pentru admiterea la liceu 2019 (acestea ar fi urmat să fie susținute pe 10-12 iunie), dar și termenul pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale (aceasta ar urma să fie amânată pe 30 mai 2019).

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. D na Pantazi nu mai cautati explicatii logice.
    Va repet ,are buzunarele pline cu biletele legate de identitate,adresa,medicatie,inchiderea apei in locuinta,a gazului.

  2. De la o anumita varsta… este scuzabil….. Nici medicatia nu te mai ajuta…….

  3. Ministru in varsta de peste 70 ani…….o sluga,lepra,senila…proastooooo cere la guvern 10 000euro si dute 2 saptamani prin europa sa vezi ce inseamna educatie moderna si ia.ti un translator cu tine ca altfel faci ca proasta satului…dai din cap dar nu intelegi nimic….raota este deja inventata…stii ce este o roata???…Caty mai vezi sa citesti???