G4Media.ro

Scandalul bazelor de date furate din Italia se extinde în Lituania și…

Sursa: Unsplash.com

Scandalul bazelor de date furate din Italia se extinde în Lituania și în Marea Britanie / Ministru de interne: Nu este exclus să le folosească Rusia sau alte țări, care nu sunt prietenii noștri

Italia se află în centrul unei uriașe fraude a bazelor de date naționale, care implică cel puțin două țări europene, Lituania și Marea Britanie, transmite Euronews, citată de Rador Radio România.

O anchetă a Direcției Districtuale Anti-Mafia (DDA) din Milano a descoperit o rețea criminală care gestiona baze de date paralele, cu informații sensibile sau confidențiale sustrase ilegal și capabile „să influențeze” cetățenii și instituțiile, au comentat procurorii care efectuează investigațiile.

Printre personalitățile incluse în sutele de mii de documente sustrase ilegal, se numără președintele Senatului italian, Ignazio La Russa, președintele Italiei, Sergio Mattarella, și fostul premier Matteo Renzi.

Premierul Giorgia Meloni a vorbit despre riscul de „subversiune” în Italia, referindu-se la cazuri similare din ultimele luni. Sunt așteptate evoluții ulterioare în acest caz, și în dimensiunea sa europeană, din audierile judiciare a șase persoane arestate preventiv, programate începând de joi dimineață, 31 octombrie.

În centrul anchetelor, în desfășurare și la Procuratura din Roma, se află două persoane aflate în arest la domiciliu de vinerea trecută (ca și alte patru acuzate de acces neautorizat la sistemul informatic, corupție și dezvăluire a secretului de stat).

Ei sunt Carmine Gallo, un fost polițist cu experiență îndelungată în cazuri de răpire de persoane și criminalitate organizată, și Nunzio Samuele Calamucci, un informatician considerat de anchetatori pionul operativ al furtului de date.

O arhivă, care conținea dosare despre „mii de persoane”, a fost confiscată într-o reședință privată, potrivit celor spuse de Gallo în interceptările telefonice strânse de anchetatori.

Grupul se învârtea în jurul companiei Equalize S.R.L. care, prin intermediul sprijinului primit din instituții, de la forțele de ordine și de la o companie din Londra, opera pentru a accesa ilegal Sistemul de Investigații Informatice (SDI) al Ministerului de Interne italian.

SDI conține date utile pentru activități de investigație, cum ar fi rapoarte de infracțiuni, plângeri, date personale, bancare și fiscale. Furtul a implicat și alte baze de date, inclusiv un sistem de schimb de date financiare, care garantează accesul la plățile taxelor și declarațiile fiscale ale fiecărui cetățean italian.

Printre zecile de mii de documente și date furate, pentru un total de 15 terabytes, după cum au scris judecătorii, se află chiar și câteva mesaje de e-mail ale președintelui italian, Sergio Mattarella.

Magistrații au dispus sechestrarea unui server în Lituania și iau în considerare trimiterea unei comisii în Marea Britanie pentru a investiga la Londra, unde conform interceptărilor lui Calamucci, se afla „centrul de date” al operațiunii.

„Am făcut unități backup, una în biroul din Londra și alta în Lituania, vă spun adevărul pentru că era cel mai ieftin loc pentru a cumpăra serverele”, afirmă suspectul într-una dintre interceptările judiciare relatate de presa italiană.

Potrivit DDA, aceste dosare erau revândute clienților (printre care figurează nume din lumea afacerilor italiene și europene și cel puțin un serviciu secret străin) cu un profit de peste 5 milioane de euro pentru Equalize și alte companii complice.

„S-a făcut un dosar țintit față de personalități de înalt calibru politic”, a comentat duminică ministrul Justiției, Carlo Nordio. „Desigur că există o direcție și o regie și, prin urmare, este corect să vorbim despre o complot”, a spus Nordio pentru „Corriere della Sera”.

„Aceste date pot fi folosite de cei care sunt dușmanii noștri din punct de vedere geo-strategic”, a declarat în ultimele zile ministrul de externe italian, Antonio Tajani. „Nu este exclus să le folosească Rusia sau alte țări, care nu sunt prietenii noștri”, a spus Tajani în timpul unei întâlniri a partidului său, Forza Italia.

Printre persoanele spionate sunt și câțiva cetățeni ruși cu investiții în Italia în sectorul hotelier și al modei, care au posibile legături politice cu Guvernul de la Moscova.

Sursa: /EURONEWS / Rador Radio România / Traducerea: Oana Avram

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.