G4Media.ro

Scandalul implanturilor de pe cadavre pe pacienții cardiaci: Legislația în vigoare interzice…

Sursa foto: Pexels / Karolina Grabowska

Scandalul implanturilor de pe cadavre pe pacienții cardiaci: Legislația în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință (Ministerul Sănătății)

Legislația în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință, clasă din care fac parte dispozitivele implantabile care ar fi fost prelevate de la cadavre pentru a fi montate unor pacienți cardiaci de către medici din Brașov și Iași, a precizat sâmbătă, la solicitarea G4Media, Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește legalitatea reimplantării dispozitivelor medicale din categoria stimulatoare/ defibrilatoare cardiace, facem următoarele precizări:

– Legislația în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință, clasă din care fac parte dispozitivele implantabile menționate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului.

  • Art. 4 – (1) Este interzisă reprelucrarea în vederea reutilizării în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor şi materialelor de unică folosinţă.
  • (2) Este interzisă utilizarea în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor medicale de unică folosinţă, reprelucrate.

In urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași s-a constatat că dispozitivele medicale implantabile active din categoria menționată aveau înscris în mod clar în instrucțiunile de utilizare și pe ambalaj indicația producătorilor că sunt de unică folosință și nu se reutilizează/resterilizează, subliniază Ministerul Sănătății.

Context

Procurorii susțin că medicul Dan Tesloianu, de la spitalul Sfântul Spiridon din Iași care a fost reținut în cursul nopții de vineri ar fi implantat, în perioada 2017 – august 2022, un număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște.

De asemenea, procurorii afirmă că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”, fiind efectuate fie în urma unor „diagnostice fictive”, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică. Surse G4Media au declarat că ar fi vorba de medicamentul Neoton.

În acest dosar, sunt vizați în total șase medici și patru pacienți, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), publicat sâmbătă.

Tot în acest dosar, procurorii urmăresc penal alte cinci persoane fizice (inclusiv suspectul menționat mai sus), având calitatea de medici la spitalul din Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Față de unul dintre suspecții medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația de a nu mai exercita profesia de medic.

Cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, ar fi primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia ar fi oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite. Citește toate detaliile pe G4Media. 

  1. Sistemul medical românesc, în presa internațională după scandalul implanturilor de pe cadavre pe pacienții cardiaci: ”Cel mai puțin dezvoltat din UE, corupt, ineficient, politizat/ Un singur spital construit în 30 de ani, zeci de mii de cadre medicale emigrate”
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. E si…. domn doctor a salvat vieti ce stim noi pwl1m3@, ne-a zis domnu avocat…

    • Tu ești din ăia care crede că un medic a pus oase vită la copii, știi tu mai bine.
      Și nici nu îți pui întrebarea cum au ajuns sute de stenturi, pardon, stimulatoare (că s-au sucit procurorii și gurnalistii) de la decedați la medic să le pună altor pacienți.
      Că cei care mor, cu stimulatoare, dacă ajung la spital ajung la morgă, nu la secția de chirurgie.
      E ok, mâine o să crezi că se recuperează și cristalinele artificiale și se pun altor pacienți cu cataracta.

    • Credeau*

    • Deci domnu avocat are dreptate, domn doctor a salvat vieti si e prigonit de oameni rai….

    • Stentul e ceva total diferit de stimulator cardiac. De unde pana unde confuzia?

    • De parca organele nu sunt tot de unica folosinta.

    • @argonaut

      As fi inteles ceva din ce spui tu sau din ce a declarat avocatul daca medicul nu ar fi cerut bani, nu ar fi decontat in fals. Dar ce sa vezi …el lua bani, nu o face neinteresat

      Tot ce spui este o gargara ieftina, esti un spagar. Sa te duci la puscarie dupa doctorul asta

    • @andrei
      La inceput presa scria despre stenturi.
      Apoi au cotit-o spre stimulatoare.
      Nu știu de unde confuzia.
      @alex, dacă nu înțelegi ce spun, ce comentezi? Ceva ce nu ai înțeles? 🤣

    • @alex
      Hai că îți explic mai simplu, ca pentru nivelul tău.
      Cardiologul ar fi avut nevoie de un medic legist de la morgă care să extragă stimulatoarele de la oamenii decedați și să i le dea cardiologului să le refoloseasca.
      Că oamenii decedați nu ajungeau la cardiologie, ajungeau la morgă.
      Asta în cazul în care li se mai făcea autopsie.

  2. Profanare de cadavre…Problema e ca aparatura si tehnica medicala de la decedati comercializata in targuri si magazinele SH nu are documentatie de conformitate (legislatie, normativ ISO, certificat de garantie, instructiuni de folosire, etc). Mai degraba sunt fumigene diversioniste pentru a camufla mafia si coruptia ce opereaza in Justitie, MAI, CCR, bande politice, etc, invocata la respingerea aderarii Romaniei in Schengen si ridicarii vizelor pentru intrarea in SUA.

  3. Daca scursurile astea profanau cadavre nuci nu mai conteaza ca puneau obiectul furat la jumatate de pret, sa fie decontat de stat. Si pentru profanare se face puscarie si hotii lui hipocrate trebuie sa zaca la bulau. Pariez ca oricare dintre cititori ar fi mers cu parul dupa gunoiul care i a profanat cadavrul nevestei, copilului sau mamei.

  4. S-au gasit destui mononeuroni sa arunce cu piatra-n balta, la proces se va afla daca spitalul avea stenturi sau aia era singura solutie ca sa le prelungeasca viata..eu cred ca a 2-a e varinta cashtigatoare…

    • As vrea sa te vad comentand dupa ce un medic iti spune ca iti trebuie stent si te costa cateva mii de euro operatia. Am cunoscut care si-a vandut masina de 12k de euro ca sa aiba bani de operatie. Si dupa ce faci operatia sa afli ca nu era necesara!

    • Ioane, voi, astia din gasca praduitorilor fesenisti, mai abtineti-va macar in cazuri de-astea horror! Noi stim ca n-aveti limite, dar lasati sa treaca 2-3 zile, macar. Oricum ii salveaza gasca voastra de politruci!

    • Rectific: Parere, nu Ioane