Scandalul mutării ambasadei din Israel: mizele lui Dragnea şi efectele politice asupra României

De o lună, România s-a trezit într-un scandal intern, exportat apoi şi în UE, din care trebuie să înţelegeţi un singur lucru: Liviu Dragnea e gata să arunce ţara în aer pentru o poză. Şeful PSD a vrut să mute pe furiş ambasada din Israel, ignorând nu doar Constituţia, ci, mai ales, interesele României. Ce spera să obţină la schimb? O poză cu Trump la Ierusalim. Adică ceea ce el credea că e biletul de voie, parafa imunităţii şi paşaportul spre libertatea totală. O lună după declanşarea operaţiunii „mutăm ambasada”, Dragnea e iritat că a ratat poza şi că nu cunoaşte planurile lui Iohannis.

• Atenţie. Nu discutăm aici dacă România ar trebui să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. O asemenea decizie poate fi luată doar prin maximum de consens politic intern, după analize care să ia în calcul riscurile şi avantajele. Discuţia de faţă e despre procesul politic prin care PSD a vrut să mute ambasada.

Context:

Pe 18 aprilie, Guvernul discuta şi aproba un memorandum despre mutarea ambasadei. Nu ştim nici acum conţinutul lui, pentru că este secret. G4Media.ro a scris atunci în exclusivitate despre existenţa memorandumului, negată în primă fază de purtătorul de cuvânt al Guvernului, dar confirmată o zi mai tîrziu chiar de liderul PSD, Liviu Dragnea. Klaus Iohannis a criticat dur adoptarea memorandumului şi a cerut, în premieră, demisia premierului Dăncilă. La câteva zile diferenţă, Dăncilă şi Dragnea au mers într-o vizită în Israel, unde şeful PSD a vorbit cu premierul şi preşedintele despre începerea procesului de mutare a ambasadei. La puţin timp după, Iohannis a cerut din nou demisia premierului, sub pretextul rezultatelor negative din economie. Criza dintre palate e fără întoarcere.

Mizele lui Liviu Dragnea

Şeful PSD a mizat încă de anul trecut pe o apropiere de SUA şi Israel. A investit bani şi energie în vizite la inaugurarea lui Donald Trump şi la premierul Benjamin Netanyahu. A riscat cel mai mare conflict cu Iohannis prin demararea, în secret, a mutării ambasadei din Tel Aviv la Ierusalim, intrând cu tancul în prerogativele constituţionale ale preşedintelui. De ce a făcut aceste gesturi?

Surse din PSD au declarat pentru G4Media.ro că Liviu Dragnea are câteva mize clare:

– să fie perceput de Administraţia Trump ca principalul interlocutor din România, în detrimentul lui Klaus Iohannis. De aceea a blocat şi deblocat achiziţia rachetelor Patriot, de aceea amână în Parlament trecerea legii care reglementează exploatarea gazelor de la Marea Neagră. Dragnea face şi paşi instituţionali în acest sens: vrea să îi ia preşedintelui cele mai importante atribuţii – numirile la vîrful justiţiei şi al serviciilor secrete
– să îşi asigure non-combatul SUA în tentativa sa de mutilare a justiţiei
– să îşi cumpere o presupusă imunitate
– să obţină o întîlnire la vîrful Administraţiei SUA, confirmarea puterii sale.

Surse din PSD au declarat pentru G4Media.ro că Dragnea şi-a dorit să obţină o invitaţie la ceremonia de mutare a Ambasadei SUA la Ierusalim, unde spera să întîlnească un oficial american de rang înalt. Când a declanşat operaţiunea de mutare a ambasadei, Liviu Dragnea ştia că există o şansă ca preşedintele SUA să meargă la ceremonia de mutare a Ambasadei SUA în Ierusalim pe 14 mai. Deloc întâmplător, Liviu Dragnea s-a întâlnit în vizita sa din Israel şi cu ambasadorul SUA, după cum el însuşi a anunţat.

Din păcate pentru el însă, planurile i-au fost date peste cap. Delegaţia SUA în Israel a fost la un nivel de reprezentare diplomatică redusă, iar Ambasada SUA nu a invitat decât cetăţeni americani şi demnitari israelieni. În ceea ce priveşte recepţia dată de Ministerul israelian de Externe în onoarea mutării Ambasadei SUA, invitaţiile au fost trimise doar diplomaţilor acreditaţi în Israel.

Aşadar, eşec total pentru Liviu Dragnea în încercarea de a obţine poza dorită.

Nici linguşelile constante la adresa SUA nu l-au ajutat prea mult să obţină bunăvoinţa partenerilor americani. Chiar luni, Elisabeth Millard, diplomat american venit în vizită la Bucureşti, a anunţat că lupta anticorupţie din România rămîne o prioritate pentru SUA: „concentrarea absolută pe continuarea procesului de înlăturare a corupţiei din societate nu a suferit nici o modificare şi nu există nici cel mai mic semn că domnul Mike Pompeo ar fi schimbat ceva în această direcţie” (sursa: Ziare.com).

Ziua de luni nu s-a terminat însă cu doar două veşti proaste (absenţa de la ceremonia din Ierusalim şi confirmarea poziţiei SUA de susţinere a luptei anticorupţie). A venit şi a treia: invitarea premierului la discuţii la Cotroceni, marţi dimineaţă, pe „probleme urgente și de importanță deosebită”, o procedură stipulată în Constituţie, căreia Viorica Dăncilă a fost obligată să îi dea curs. De ce e o veste proastă? Pentru că arată un Iohannis în ofensivă, decis să pună presiune maximă pe Dăncilă ca să forţeze o demisie.

De altfel, Liviu Dragnea şi-a manifestat nervozitatea faţă de Iohannis atât duminică seara la RTV, cât şi în conferinţa de presă de luni. În ambele ocazii a avertizat Cotroceniul să nu declanşeze planul de suspendare a premierului prin intermediul depunerii unei plângeri penale, dar e clar că şeful PSD nu ştie pe ce atuuri mizează Iohannis. Cert e că Dragnea a sesizat că Iohannis redevine după mult timp lider de iniţiativă şi nu a găsit antidotul. Iar dacă un presupus plan al lui Iohannis ar duce la demisia sau demiterea Vioricăi Dăncilă, Dragnea ştie că preşedintele nu va mai numi niciodată un al patrulea premier PSD. Ceea ce pentru el ar echivala cu pierderea partidului, a şefiei Camerei Deputaţilor şi şubrezirea consistentă a situaţiei juridice.

Efectele crizei asupra României

Scandalul mutării ambasadei a produs deja efecte interne (declanşarea crizei politice între preşedinte şi premier), dar şi externe. În funcţie de evoluţia raportului de forţe Iohannis – Dragnea, efectele externe riscă să se acutizeze sau, dimpotrivă, se pot atenua. Iată care sînt cele mai vizibile:

– decredibilizarea României în UE chiar înainte de preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE. România a spart consensul UE de trei ori în ultima lună: a deschis discuţia internă despre mutarea ambasadei din Ierusalim prin memorandumul secret, a blocat o declaraţie iniţiată de Franţa privind statutul Ierusalimului (alături de Cehia şi Ungaria) şi a participat la nivel de şef de ambasadă la recepţia dată de MAE israelian (alături de Austria, Cehia şi Ungaria). Culmea, blocarea declaraţiei iniţiate de Franţa, prin propunerea unui text alternativ, a avut loc în ciuda faptului că Cehia şi Ungaria stopaseră deja iniţiativa.
– periclitarea candidaturii pentru mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU în 2020-2021. Dacă va fi operaţionalizată mutarea ambasadei române la Ierusalim, voturile a peste 40 de state musulmane vor fi în mare pericol
– periclitarea statutului de furnizor de predictibilitate şi securitate. De peste 50 de ani, România are în Orientul mijlociu un statut de mijlocitor între Israel şi statele musulmane. Or, acest statut a suferit o lovitură clară din cauza gesturilor bruşte ale guvernului Dăncilă. Acest statut nu este gravat în piatră, el poate fi schimbat dacă interesele naţionale o cer. Dar uzanţele diplomatice spun că o schimbare de asemenea natură e discutată îndelung înainte de a fi operaţionalizată, iar comunicarea cu statele interesate e esenţială pentru a le explica raţiunile ce au stat la baza deciziei. O decizie luată peste noapte, în secret, nu poate fi acceptată prea uşor.

În acest punct am ajuns după ce Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au produs cea mai mare ruptură pe teme de politică externă între preşedinte şi guvern. O criză similară a avut loc în 2006, când Călin Popescu Tăriceanu, la acea vreme premier, a propus intempestiv retragerea trupelor române din Irak. Preşedintele Traian Băsescu a rezolvat însă rapid criza. Din acel moment, Tăriceanu a încetat să mai fie un partener viabil de dialog pentru SUA. Cum se va termina criza actuală? Cred că România nu-şi permite să între în 2019 cu o criză între preşedinte şi premier, aşa că mă aştept ca unul dintre ei să cedeze.