G4Media.ro

Scandalul pelerinajului de la Constanța: Patriarhia Română se spală pe mâini și…

sursa foto: Info Sud-Est

Scandalul pelerinajului de la Constanța: Patriarhia Română se spală pe mâini și cere guvernului să rezolve problema cu Arhiepiscopul Teodosie. Nici o delimitare față de controversatul ierarh

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, cere guvernului să rezolve problema de la Constanța, unde Arhiepiscopul Teodosie amenință că nu va respecta carantina impusă de autorități și va organiza un pelerinaj pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

”Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci Secretariatul de Stat pentru Culte are obligația onorantă de a se implica în medierea unei situații în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât și a autorităților care aplică aceste măsuri”, arată Bănescu într-un comunicat de presă.

Comunicatul Patriarhiei Române nu conține nicio delimitare față de îndemnul lui Teodosie de a încălca regulile legale.

Teodosie a sfidat permanent în perioada pandemiei regulile impuse de autorități, dar și regulile interne ale Bisericii Ortodoxe, inclusiv prin repetarea slujbei de Înviere, fără ca Patriarhul Daniel sau Sfântul Sinod să îl sancționeze în vreun fel.

Acum, Teodosie a anunțat că va organiza pelerinajul de Sfântul Andrei, în ciuda avertismentelor poliției și jandarmeriei.

  • Citește și:

VIDEO Poliția și Jandarmeria Constanța, despre sfidările ÎPS Teodosie în carantină: Vom fi prezenți în zona Mănăstirii Sfântului Andrei. Nu vom tolera nerespectarea legii/ La pelerinaj pot participa doar persoanele din comuna respectivă

ÎPS Teodosie, scrisoare pentru Orban: Ne veți bate și executa pe toți cei care vom merge la Peștera Sfântului Andrei? Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă

Comunicatul integral al purtătorului de cuvânt al Patriarhiei:

Este foarte bine cunoscută poziția publică a Patriarhiei care pledează ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru și dialog instituționalizat cu autoritățile, pentru împrietenirea credinței cu rațiunea, pentru discernământ personal și instituțional.
Ceea ce pot adăuga este că, într-o situație cu potențial conflictual ca cea apărută la Tomis, așa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuții și momente tensionate în spațiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în inițierea și întreținerea unui dialog instituționalizat între guvern și Cultele religioase este „Secretariatul de Stat pentru Culte”.
Acest organism guvernamental are ca datorie fixată de lege, inclusiv amenajarea acestui necesar și firesc dialog în vederea identificării unor soluții adecvate realității create de o criză și a obținerii predictibilității legate de măsurile ce se impun și trebuie aplicate în ea. Pentru că este o datorie a statului să fie predictibil în relația cu cultele și să protejeze libertatea religioasă de orice posibilă lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot apărea in legătura cu ea.
Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci „Secretariatul de Stat pentru Culte” are obligația onorantă de a se implica în medierea unei situații în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât și a autorităților care aplică aceste măsuri. Sunt convins că Biserica/ Ahiepiscopia Tomisului va fi prezentă și deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei.
Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia. Cultele și credincioșii sunt beneficiarii libertății religioase garantată prin Constituție. Greutatea responsabilității de a proteja pacea socială, oferind condiții și soluții în perioade de criză, se află în primul rând pe umerii statului, care are obligația să motiveze limpede restricțiile și, într-o asemenea situație de dureroasă criză comunitară, să invite cultele religioase la dialog. Acestea, în orice democrație autentică, nu sunt nici anexe ale statului, nici adversare ale acestuia, ci, așa cum bine s-a văzut în contextul crunt al pandemiei, partenerele sale sociale cele mai eficace. Dialogul care trebuie purtat cu reprezentanții cultelor, ai Bisericii, este prin natura și intenția lui firească unul benefic pentru toate părțile implicate în el. Deci pentru sănătatea democratică și socială a întregii noastre societăți. (Foto: Basilica.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. Securila Ciubotea joaca la ambele capete!

    • Bineînțeles, doar ia salarii de la stat, așa că pasează pisica când poate. Fraieri au fost toți guvernanții care au acceptat această situație și nu au separat clar, financiar, biserica, de restul bugetului. Fiecare cetățean putea opta pentru o taxă de cult (sau nu), care să fie redirecționată direct bisericii. Până la urmă este o organizație privată (este chair firmă) și trebuie să se finanțeze privat. Dacă toată lumea susține atât de mt biserică, devenea chiar mai bogată decât să stea la mila statului.

  2. corect fata de ei si de altii, ar fi ca aia de se kk pe stiinta si se bazeaza doar pe credinta, daca se imbolnavesc sa continue pe calea aleasa, cu semnatura

    tind sa cred de fapt foamea de bani primeaza din pacate, cand te joci cu sanatatea oamenilor

    • Banii sunt trecatori. Ei acum „negociaza” privilegii, aratand cati oameni pot sa controleze.

    • Deja la nivelul lui banii nu prea mai conteaza.
      Puterea, da!
      Puterea de a controla multimile e o tentatie diabolica. Mai ales cand alte placeri nu mai sunt la indemana.
      Omul pare a fi dispus sa starneasca o razmerita doar ca sa aiba satisfactia ca oamenii merg si la moarte daca EL ii indeamna.
      Intinde coarda pana cand „adversarul” adica statul/guvernul cedeaza pentru ca nu poate folosi forta impotriva unora atat de slabi. Iar daca o va folosi, tot el castiga. Faptul ca unii dintre enoriasi vor suferi nu-i problema lui. Le va deschide el poarta catre Rai … ceva mai devreme.
      N-ar fi primul care in numele credintei sacrifica niste vieti omenesti, ale unor nefericiti.

    • Jocul lui Teodosie este electoral și cinic. În plus, amestecă și răstălmăcește semnificația libertății de conștiință, încorsetate în ’89, pe care atunci nu a apărat-o, punând-o pe același palier cu libertatea de mișcare sau de adunare de acum, a cărei limitări se face din cu totul alte motive, epidemiologice, deci rezonabile. Asta e o limitare impusă nici măcar de guvern, ci de autoritățile locale, cu scopul de a proteja populația. A parafraza acum strigătul tinerilor de la revoluție „Vom muri și vom fi liberi” nu înseamnă decât să-ți bați joc de jertfa lor, pervertind sensul cuvintelor, al valorilor și idealurilor, așa cum securiștii o fac atât de bine pe canalele lor media. Dar nu numai securiștii, pentru că pervertirea valorilor și coborârea din spiritual în material se întâmplă sistematic, de zeci de ani, în reclamele-slogan ale societății de consum.

  3. Patriarhia cere Guvernului, dar ar trebui să ceară Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar. Mache e gradat, nu e civil. Iar ceea ce face el se numește Zădărnicirea combaterii bolilor, Art. 352 Cod penal sub forma instigării și (posibil) a autoratului.

  4. Normal asa ar fi. Vrei la imbulzeala, declari pe proprie raspundere ca vei suporta integral orice cheltuiala facuta de stat, daca te imbolnavesti de Covid. Numai ca:
    1) Declaratia nu poate avea caracter irevocabil.
    2) Nu se va putea demonsstra ca acele cheltuieli au fost facute din vina EXCLUSIVA a Covidului si nu se vor putea defalca. Cum se va putea demonstra, de exemplu, ca pneumonia a fost 100% creata de Covid si nu din cauza fumatului sau a sistemului imunitar mai slab?
    Pe asta se bazeaza si Spagoveanu. Nu inteleg de ce autoritatile nu-i aplica si lui legea ci numai unor pupacioase babe.

    • Eu sunt de acord cu asta. Dar dacă e să fim corecți, aș vrea ca aceiași regulă să se aplice și pentru toți care încalcă aceste reguli mergând la petreceri, nunți, baluri, mici, etc. Dar atunci ar trebui ca 90% din cei bolnavi de Covid să nu mai fie primiți de spitale. Dar ce facem cu cei bolnavi de Covid din cauză că au luat măști proaste de la Mega, Kaufland, etc.? Adică hai să nu fim ipocriți și să arătăm clar toate sursele de Covid din țară. Apropo, ce ai face cu restaurantele care au primit petreceri fără respectarea acestor reguli după ce deja au primit o amendă?

  5. Nu este dificil pentru fiecare dintre noi că BOR, prin înalt prea-sfințitul, vrea să demonstreze puterea, pentru a putea solicita ulterior subvenții. Cred că oleacă smerenie ar fi fost binevenită. Nesupunerea, ne-luarea în considerare a recomandărilor medicilor, mă conduce să afirm că se BOR dorește instaurarea unui regim bazat pe teroare.

  6. „controversatul” nu e controversat e un infractor dovedit de multiple ori , ca justiția e castrata și nu-i în stare sa-l pună unde-i e locul , e alta poveste , nu vad nimic controversat la asta!

  7. “ Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia. Cultele și credincioșii sunt beneficiarii libertății religioase garantată prin Constituție”
    Totodata statul este tot prin Constitutie obligat sa vegheze respectarea legii. Inclusiv a celor aferente pandemiei. Libertatea religioasa nu poate fi invocata in situatii de incalcare a legii dar Patriarhia, la fel ca si multi cetateni, considera ca are doar drepturi nu si obligatii

    • Ia mai taci din gură dacă nu știi ce vorbești. Patriarhia a fost foarte înțelegătoare cu statul după banii pe care i-a băgat să ajute comunitățile și spitalele ce au suferit de pe urma covid fără să îi laude media așa de tare cum îi scuipă. Și tot Patriarhia a interzis participarea credincioșilor la slujbe în perioada Sf. Paști.

      Tot acest scandal se putea evita dacă autoritățile aveau minimul de bun simț să negocieze cu Biserica pe aceste decizii. Dar de când cu Sf. Parascheva când nimeni nu a avut bunăvoința să comunice în privat cu Mitropolia Moldovei despre ce vor să facă și i-a lăsat pe cei de acolo ca proștii să pregătească infrastructura pentru a se respecta regulile de distanțare, lucrurile s-au stricat tot mai tare. Că bunul simț și respectul față de cei care gândesc diferit lipsește cu desăvârșire în țara asta. Și să vezi la vot ce va crește PSD-ul. Iar totul se va datora 100% PNL-ului că s-au crezut buricul pământului.

  8. Patriarhul nu-l poate contrazice pe Teodosie pentru că sunt colegi de kgb, iar Teodosie s-ar putea să știe multe… De aceea se spală pe mâini ca Pilat. Fariseism cât încape…

  9. Mache trebuie arestat în secunda 2 dacă se opune!

  10. Bor=stat in stat=hotie,imi este scarba de asemenea oameni numai la bani le este gandul

  11. Credința a ajuns la o răscruce; îndoială si fanatism.

  12. Corb la corb nu-si scoate ochii !

  13. M-am spalat pe maini… si mi-am pus masca.

  14. Liberalii au două opțiuni:
    1. Impun legea cu forța și pierd voturile creștinopaților
    2. Nu impun legea și pierd voturile celor care văd încă o dată că stau capră la BOR
    Nasol moment… 😂😂😂

  15. Din câte îmi dau seama, acest popă se comportă și în stat și în BOR ca un tun de pe un vas, scăpat de pe talpă, pe vreme de viscol, adică face ce vrea. Sunt totuși niște legi în țara asta și organe care verifică respectarea și punerea în aplicare. Nu suntem în stare să ne descurcăm cu un Robespierre ortodox ? Ciudat

  16. Cand un hot dovedit nu e bagat la parnaie, nu te lasa sa traiesti.

  17. Nu înțeleg de ce IPS Teodosie continuă seria acțiunilor de genul, iar Patriarhia nu reacționează în niciun fel. Oare Patriarhia nu își dă seama cât de mult rău fac Bisericii comportamentul și atitudinea lui Teodosie față de măsurile luate în contextul pandemiei. De ce alți ierarhi au putut să respecte măsurile, iar el nu poate? La pelerinajele de la Iași și București s-au putut respecta măsurile, deși au mai comentat unii sau alții. Din cauza lui ajunge să fie criticată toată Biserica, deși mulți alți preoți și credincioși se supun restricțiilor și măsurilor de protecție.

    • Pentru că ÎPS Teodosie exprimă furia multor credincioși. Cu toată dragostea și respectul pe care îl am față de PF Daniel, Patriarhia e cam pe altă planetă. Nu există deschidere cu a comunica cu oamenii de rând. Iar asta va crește frustrarea credincioșilor.

      Uite la o Patriarhie care reacționează foarte blând la atacurile asupra Bisericii Ortodoxe și imediat reacționează când ÎPS Teodosie spune că e păcat să stai la slujbele catolicilor. E foarte greu pentru oamenii simpli și care îl susțin pe Patriarh (cum sunt eu) să mai fie de partea PF sale. Gândește-te acum la cei care nu au același respect față de Patriarh.

      Iarăși compară dificultatea de a întra în contact cu cineva ca ÎPS Teodosie sau ÎPS Serafim cu dificultatea de a intra în contact cu PF Daniel. Mă refer aici la oamenii simpli. De asta Patriarhia riscă să mai nască o schismă în sânul Bisericii după sinodul din Creta dacă ar face ceva în legătură cu ÎPS Teodosie. Iar lucrurile sunt mult mai grave aici că vorbim de un ierarh și nu de un amărât de preot.

  18. Nu a interzis nimeni nicio slujba. Sau poate nu stii ce inseamna.
    Este interzisa (ramane de vazut in ce masura) doar deplasarea din alte localitati catre locul unde se va oficia slujba. Ca asa e in carantina, nu prea te poti deplasa.
    Cat priveste pe ceausescu, nu le-a interzis pt ca nu mai era nevoie. Ce slujbe sa mai tii in biserici daramate? Si intereseaza-te cam ce probleme aveau unii dintre credinciosii care tineau sa mearga la biserica.

  19. „Sunt convins că Biserica/ Ahiepiscopia Tomisului va fi prezentă și deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei.”

    Dialog? „Ne doare-n c#r, noi ne facem pelerinajul!”
    Asta-i dialog?

  20. Cum să fii purtătorul de cuvânt BOR și să te cheme Bănescu??? Este ca și când ai fi purtătorul de cuvânt al Farmaciilor și te-ar chema Medicament 😂😂😂😂😂 Toată lumea știa că banul este ochiul BOR, dar se pare că este și vocea, nu doar ochiul 😂😂😂😂😂

    Îmi imaginez interviul de angajare al purtătorului de cuvânt. Patriarhul Securist în palatul său aurit, în jilțu-i de platină, discută cu supușii săi credincioși:

    – Câți candidați avem?
    – Sunt în număr de X, Preafericirea și Prealuminăția Ta.
    – Începeți cu primul.
    – Nume: Bănescu Prenume:…
    – ADMIS!

  21. Acest arhiepiscop trebuie sa respecte legea, nu santem in targ unde putem negocia, nu se conformeaza trebuie sa plateasca exact ca orice cetatean al acestei tari, nimeni nu este mai presus de lege , in Grecia la inceputul pandemiei un preot a fost arestat ca nu a inchis biserica la noi se negociaza cu biserica sanatatea poporului.

  22. Patrularhia sustine pe deplin pe zanatecul asta, normal ca nu se delimiteaza de el. Dar ii doare in fund, BOR este mai presus de lege.

  23. In afara de vreo 2 insi, numai satanisti in comentarii. Cata ura impotriva Bisericii lui Hristos. Si o gramada care nu inteleg ca legile statului pot fi si proaste sau impotriva cetatenilor, tocmai despre asta e vorba in cazul asta. Vai de capul nostru, ne ducem pe copca rapid daca asa gandesc romanii.

    • Tu confunzi Biserica lui Hristos cu un arhiepiscop corupt și securist, care se adăpostește sub o haină strălucitoare pe care nu o cinstește, iubitor de mulțimi și de manifestații pompoase, dușman din interior al Bisericii prin faptele sale. Câtă asemănare există între acesta și Cel pe care suntem toți chemați să-L urmărm, în pace, în smerenie și blândețe, în cinste, milă și iubire de oameni? Cum ar putea Hristos să fie găsit în minciună?

  24. Observ de ceva timp incoace atunci cand vine vorba de Biserica sau episcopi,preoti,diaconi etc un limbaj trivial din partea multora care
    1 nu ii cunosc pe cei pe care ii vorbesc
    2 nu cunosc multe lucruri despre Biserica ca institutie divino-administrativa-social-filantropica
    3 vedem ca unul mai sus de noi spune o nebunie despre Patriarh sau un episcop si il injura si el in felul lui sustinant alte idei departe de realitate
    Ceea ce vreau sa spun este faptul ca inainte sa vorbim despre Biserica si slujitorii ei-Informati-va corect -cititi si nu va lasa-ti manipulati mediatic de camarila marxista

  25. Bani știe biserica să ceară de la stat? Legile trebuie respectate de toată lumea. Inclusiv biserica. Pentru cei care scriu aici, și nu numai, toate gogomăniile cu interzicerea de a se ruga a credincioșilor să dea numărul legii respective. ȘI acest popă colaborator al securității c a și BOR deturnează esența rugăciunii.

  26. Pentru cei nascuti mai tarziu si pentru fostii activisti de partid convertiti la religie (fiindca pare o varianta mai tare decat pcr-simplu pentru controlul maselor):
    Ceausescu nu a interzis slujubele religioase. Este adevarat ca a demolat niste biserici care ii stateau in drum, dar nu a fost atat de categoric. Dar de exemplu, a mai facut exceptii si le-a mutat – chestie care poate ca a costat cat o biserica noua 🙂 )
    Motiv pentru care bulgarii mai veneau in Romania pentru un botez, o nunta (la biserica)
    E adevarat ca activistii de partid erau cam jenati sa fie vazuti in biserica, pentru ca puteau sa fie criticati in sedinta BOB … De-aia a si fost pentru ei o usurare revolutia din 22.12.89, fiindca au putut sa joace linistit la doua capete.
    Majoritatea dintre ei sunt acum foarte guralivi in a acuza regimul ceasca ca nu le-a permis sa fie cu curu-n doua luntri (sau … si cu carnet rosu si cu sufletu-n rai)

  27. Noi cu Spagoveanu in frunte,vom avea decese multe. Traiasca BOR.

  28. Nu pot sa-l bage nitel la bulau? Vreo 3 zile pana trece „pandemia”!!!

  29. Un borfaș de calibrul lui Dragnea. Măcar Dragnea nu a turnat la Secu ( mă rog, nu sunt dovezi).

  30. Unde era Teodosie când se dărâmau biserici!

  31. BOR? Mincatorii de bani ai poporului prin donatiile psd-ulu,sustinatorii pe fata ai psd-ului o mai pun de un scandal.Siguuuuurrrr,guvernu nu-i lasa,guvernul nu este cu credicioasii,guvernul este rau si tot asa! Vin limbaristii latrinei 3 si guita tv si-i sustin.Apare si gaina zapacita a lui pandele si se vaicareste toata, ca nu sunt lasati romanasii credinciosi la pelerinaj.Pandelica,nu mai face si el nise bani in plus cu autocarele,aur-ul zapauc cu avocata isterica vine si-i sustine pe pochii sarlatani si uite asa avem mereu circ fara sa platim vreun bilet la intrare.Iesiti la vot oameni buni,sa acapam de nemernicii psd si pochii pe care-i sustin cu banii nostri!