Scandalul sistării apei calde din Ploiești: demisie la vârful administrației locale, a plecat omul sprijinit de Iulian Dumitrescu
Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Horia Tiseanu, a demisionat joi în urma scandalului privind sistarea apei calde în municipiul Ploieşti pentru o lună de zile, a informat oficial Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, citat de Agerpres.
Tiseanu a fost numit director al ADI Termo Prahova în toamna anului trecut, fiind susținut de șeful CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, iar în timpul mandatului său s-a derulat licitaţia pentru delegarea gestiunii serviciului de furnizare a agentului termic în municipiul Ploieşti.
Tiseanu a fost primar al municipiului Câmpina în perioada 2004-2020. El a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti, în 2017, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi instigare la delapidare în formă continuată, speţa fiind încă pe rolul instanţelor.
Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au rămas încă de luni fără apă caldă ca urmare a unor lucrări care, conform operatorului de termoficare, vor dura circa 30 de zile.
O parte dintre spitalele care funcţionează în oraş, între care cel de Pediatrie şi Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) sunt afectate, ia starea de nemulțumire în oraș e majoră.
Demararea acestor lucrări a fost anunţată, săptămâna trecută, de noul operator al Ploieştiului – Termoficare Prahova SA – prin intermediul unor afişe lipite la scările de bloc, iar apoi printr-un comunicat de presă.
Preşedintele CJ Prahova, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat, marţi, rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti.
Contractul pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti a fost câştigat, în luna mai, de o asociere formată din Geotherm Distribution SA şi Gas & Power Trading SRL.
Licitaţia a fost organizată după ce fostul operator, compania Veolia Energie Prahova, a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea înainte de termen a contractului în baza căruia asigura serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii