G4Media.ro

Scandalul submarinelor: Întâlnire între miniștrii Apărării din Franța și Marea Britanie, anulată

sursa foto: Facebook\ Florence Parly

Scandalul submarinelor: Întâlnire între miniștrii Apărării din Franța și Marea Britanie, anulată

O întâlnire programată săptămâna aceasta între ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi omologul său britanic, Ben Wallace, a fost anulată la cererea Parisului, a aflat AFP duminică dintr-o sursă în cadrul ministerului francez, transmite Agerpres.

„Întâlnirea prevăzută săptămâna aceasta la Londra (…) nu va avea loc din cauza anulării” de către partea franceză, a indicat sursa.

Decizia Franţei intervine în plină criză cu Statele Unite, Australia şi Marea Britanie, care miercuri au anunţat un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară către Canberra şi care efectiv i-a scos pe francezi din joc.

În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent „contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

La Londra, o sursă din Ministerul Apărării a afirmat că nu poate nega şi nici nu poate confirma această anulare. „Marea Britanie rămâne în conversaţie cu omologul său francez cu privire la aceste întâlniri. Continuăm să avem o relaţie de apărare strânsă şi fructuoasă cu Franţa, care rămâne un aliat de încredere”, a spus sursa.

Dosarul submarinelor a provocat un seism diplomatic fără precedent între Franţa şi ceilalţi trei aliaţi ai săi. Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a vorbit sâmbătă despre o „criză gravă”, denunţând o „minciună (…), o duplicitate (… ), o pierdere majoră a încrederii” şi „un dispreţ” din partea acestor trei ţări faţă de Paris.

De asemenea, el a iritat Marea Britanie, atunci când a afirmat că nu consideră necesar să recheme ambasadorul de la Londra, aşa cum a făcut cu cei de la Washington şi Canberra. „Cunoaştem oportunismul lor permanent”, a spus el ironic la câteva luni după Brexit. „Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

sursa foto: Facebook\ Florence Parly

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Ok, iar Franta este a zecea spita de la a zecea roata de la căruță, care oricum nu conteaza in lume. Asadar era vorba doar despre bani, auzi la el:” contractul secolului”. Pe frantuzky ii doare-n fund de apărare, aliați, securitate. Pe ei îi interesează banii.

    • Francezii ne au ajutat sa nu dispărem ca tara în primul război,mai mult ne a susținut cauza României Mari la tratatul de pace de la Paris.

  2. Hahahaha se rupe NATO.
    Aloooo Deveselu mai sunteti acolo ……..liniste.

    • Franța a mai avut o perioadă de relatii reci cu NATO.
      Orgoliul francez e imens. Nu-i pot ierta pe americani ca i-au salvat si in Primul dar si in Al Doilea Razboi Mondial.😂

    • Andrei andreievici, te bucuri kratiuk??? N-ai sa vezi!

  3. Tot insista ca ligheanele alea diesel sunt mai bune ca nuclearele anglo saxone… dar hei! Vive la france. Mâine poimâine se supăra frantuzu ca nu mai vrea
    Nimeni sa cumpere Renault și iese din ue…

    • Un submarin nuclear de uz militar se construiește în circa 8 ani dragi analiști Facebook, tik tok și hi5.

  4. Corect! Ce-i deranjeaza pe romani daca nu mai pot cumpara Renault/Dacia de la franceji?
    Sa-si cumpere, de la engleji, Rolls-Royce!

  5. un ziarist strain a scris ca 12 submarine clasice au un program de investitii de 65 miliarde euro, ceea ce este o absurditate, poate a mutat o virgula ca de obicei nu se pricep la cifre. Un submarin nuclear e in jurul la 4 miliarde, iar franta, uk cand lanseaza un program fac doar 3 sau 4 si au putere financiara mai mare decat australia. Bai nu mai incurcati cifrele

    • Vezi ca ai informatii incomplete:socoteala e in dolari australieni.
      Au avut de ales intre oferte de la germani si japonezi de asemenea dar ei au ales Franta pentru ca de fapt doreau upgrade de la diesel la nuclear…ziaristii lui peste au cam preluat franturi de informatie din titlu din ziaru A in ziaru B si e ca telefonu fara fir.