VIDEO Sceneta felicitărilor la guvern între premierul în exercițiu și premierul desemnat pentru ”gloria” împrumuturilor la dobânzi negative. Cum a încurcat Florin Cîțu procentele
Ludovic Orban și Florin Cîțu s-au congratulat preț de câteva minute în partea publică a ședinței de guvern pe tema împrumutului în euro cu dobândă negativă luat de Ministerul Finanțelor. După ce și-au adresat felicitări și au împărțit ”gloria” momentului, Florin Cîțu a încercat să explice ce a câștigat România.
”Înseamnă că dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani”, a spus Florin Cîțu în fața miniștrilor.
Problema e că explicația nu se sprijină pe realitate. România s-a împrumutat 150 de milioane de euro pe 6 luni, la o dobândă de -0,10%. Aplicând dobânda la un leu, ar însemna că România ar trebui să returneze 99,9 bani, nu 90 de bani, cum a spus ministrul Finanțelor.
Performanța împrumutului la dobânzi negative este reală însă, fiind o premieră, chiar și în contextul în care și țările din regiune se împrumută la dobânzi negative de ceva vreme.
Dialogul dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu:
L.O.: Încep prin a-l felicita pe dl Florin Cîțu, premierul desemnat. Am înțeles că aveți să ne dați o veste bună.
F.C.: Mulțumesc, domnule prim-ministru în exercițiu. Avem o veste istorică, pentru prima oară în istorie România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro, așa cum fac alte țări dezvoltate. Sunteți primul premier din istorie care reușește această performanță.
L.O.: Este o glorie pe care trebuie să o împărțim, eu sunt premier în exercițiu, dvs. premier desemnat.
F.C.: Și cu toți colegii din guvern trebuie împărțită, e un semn din partea ivnestitorilor că e apreciat ce facem noi. Pentru a elimina orice urmă de dubiu că ceea ce facem noi nu e bine pentru România.
L.O.: Să le explicați colegilor ce înseamnă.
F.C.: Înseamnă că dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani. Nu mai aruncăm povara împrumuturilor pe generațiile viitoare. Am reușit să ne împrumutăm la dobânzi istorice.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii