Schäuble dezvăluie în memoriile sale (apărute postum) intrigile bavareze pentru răsturnarea Angelei Merkel de la putere

La mijlocul lunii decembrie, cu câteva zile înainte de moarte, Wolfgang Schäuble s-a întâlnit pentru ultima dată în biroul său din Bundestag cu istoricii Jens Hacke și Hilmar Sack, co-autori ai cărții de memorii care acum iese de la tipar. Schäuble a murit pe 26 decembrie și împreună cu el unul dintre cei mai relevanți protagoniști din istoria recentă a Germaniei, potrivit Rador Radio România.

Din cei 50 de ani în care a fost parlamentar, timp de aproape 40 a ocupat funcția de ministru al Cancelariei, Internelor și Finanțelor, a fost președinte al Bundestagului și șef al partidului și grupului parlamentar al Uniunii Creștin Democrate (CDU). Rolul său în timpul reunificării Germaniei și al crizei euro a fost unul esențial.

Referindu-se la acele luni de frământări din zona euro și eventuala ieşire a Greciei, Schäuble, care a fost întotdeauna considerat șoimul austerității, îl denunță pe președintele de atunci al Partidului Social Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, de duplicitate. „Am adus argumente în favoarea unui timeout […] și, spre propria mea uimire, Gabriel a fost în mod repetat de acord cu mine”. Ulterior a precizat: „În biroul cancelarului, Gabriel a fost de acord cu mine, dar, în același timp, a făcut presiuni asupra social-democraților europeni împotriva unei posibile excluderi a Greciei”.

Schäuble și-a scris memoriile conștient de moartea iminentă. Nu mai avea un angajamente față de nimeni, nici măcar faţă de el însuși. De aceea, el dezvăluie fără filtre intrigile lui Helmut Kohl, dezamăgirea pe care i-a provocat-o Angela Merkel și chiar încercările aripii bavareze a partidului, Uniunea Socială Creștină (CSU) de a o răsturna de la putere.

Kohl a fost vedeta călăuzitoare a primilor ani ai lui Schäuble. El a fost simbolul unei CDU moderne și al „virajului spiritual și moral” care a înlocuit acel „establishment” uzat din anii ’70. Totuşi, în timpul mandatului său, a devenit „fața crizei”, în mijlocul unui scandal privind finanţarea partidelor. Kohl a recunoscut că a acceptat aproximativ două milioane de mărci germane pentru partid în anii ’90, dar nu a declarat suma drept donație. Încă nu este clar de unde au venit banii.

În acea agitaţie, cea mai gravă criză din istoria CDU, Schäuble a demisionat din funcția de lider de partid și președinte al grupului parlamentar CDU/CSU în februarie 2000. „Îmi datoram cariera lui Kohl și făcusem parte din succesul lui. Cuvântul meu că nu l-aș trăda era adevărat”. El a lăsat să se întâmple evenimentele.

Angela Merkel a preluat frâiele partidului în 2005 și Schäuble nu numai că a lăsat-o să facă acest lucru, ci a fost cel care a propus-o ca secretar general. „Numirea sa a fost probabil cea mai bună și mai importantă decizie a mandatului meu”, scrie el. „Nu am regretat niciodată. Merkel a fost o lovitură de noroc”. Și ea, odată ce a fost cancelar, l-a numit ministru de Interne și patru ani mai târziu ministrul Finanțelor.

Schäuble a menținut o relație cu Kohl în ciuda intrigilor pe care le-a îndreptat împotriva lui și una dintre ultimele acţiuni ale sale a fost să-și divulge în presă proiectul încă secret de reformă fiscală, pentru a împiedica cu scandal aspectul ecologic al acesteia. „Această intrigă mi-a venit brusc în minte”. Despărțirea avea să vină mai târziu, când Kohl, ieșit din politică, „a insinuat că sunt și eu cineva care nu ar fi putut deveni cunoscut, dacă nu aș fi făcut și lucruri necinstite”.

Schäuble scrie cu furie despre atacurile CSU împotriva lui Merkel în urma deciziei acesteia de a deschide granițele pentru refugiați în 2015. CSU a atacat-o „strident” pe cancelară, iar liderul său, Horst Seehofer, „a criticat-o ca pe o şcolăriţă” la conferința partidului. În spatele acestor atacuri, susține Schäeuble, se afla fostul prim-ministru bavarez, Edmund Stoiber: „A încercat să mă convingă să lansez o lovitură de stat împotriva ei pentru a deveni eu însumi cancelar. Am refuzat ferm”.

În ceea ce o privește pe actuala Merkel, Schäuble este „iritat” de incapacitatea ei de a realiza solidaritatea în cadrul partidului. „Faptul că evită chiar colegii politici loiali este aproape dureros”. Despre actualul președinte al CDU, Friedrich Merz, inamicul lui Merkel și protejatul lui Schäuble, el spune că Schäuble a perceput puterea lui Merkel atunci când l-a înlocuit ca lider al grupului parlamentar CDU/CSU. Merz s-a gândit apoi să candideze, „dar l-am sfătuit să nu facă asta. Deteriorarea relației dintre Merz și Merkel a fost o povară pentru partid de atunci”, afirmă el.

Schäuble mărturisește o „simpatie fundamentală” pentru Merkel și asigură că i-a plăcut întotdeauna ca persoană, deși „stilul ei de conducere mi-a tensionat loialitatea”. Și el insistă: „Întotdeauna am respins categoric orice încercare de a o înjunghia pe la spate”.

În cartea sa, Schäuble arată mai multă simpatie pentru Verzi decât pentru liberalii FDP (cu care a guvernat 16 ani). În unele privințe, „mediul Verzilor îi este mai accesibil decât clientela FDP”, scrie el. „Poate că originea mea provincială și mic-burgheză a făcut ca acest partid de medici și consilieri de afaceri să mi se pară întotdeauna oarecum străin”.

Sursa: EL MUNDO / Rador Radio România /.
Traducerea: Rodezia Coste