Schimb de scrisori aniversare Aurescu-Pompeo la 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice România-SUA
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, i-a adresat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, o scrisoare aniversară cu prilejul marcării, în luna iunie, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Statele Unite.
Potrivit unui comunicat MAE transmis sâmbătă AGERPRES, mesajul de felicitare adresat de înaltul oficial american, în răspuns la scrisoarea aniversară transmisă de către şeful diplomaţiei române, pune accent pe cooperarea aprofundată existentă între România şi SUA, menită să promoveze interesele comune.
„Prietenia noastră este dinamică şi puternică. Sunt convins că vom continua să aprofundăm cooperarea în domeniile securităţii, comerţului şi investiţiilor, energiei, cyber şi a statului de drept”, afirmă Mike Pompeo.
De asemenea, secretarul de stat american subliniază că legătura trainică dintre România şi SUA a atins în prezent nivelul cel mai înalt din istoria relaţiilor bilaterale. Pompeo a transmis, totodată, ministrului român al afacerilor externe convingerea că relaţia bilaterală va continua să se dezvolte pe viitor şi a mulţumit României pentru calitatea de aliat şi prieten de încredere al SUA, menţionând totodată că „în calitate de prieteni, vom continua să ne ajutăm reciproc în momente dificile”.
„Statele Unite ale Americii s-au numărat printre primele ţări care au stabilit relaţii diplomatice cu România. Am făcut eforturi neobosite, după Primul Război Mondial, pentru păstrarea unei Românii independente. Şi chiar când ţările noastre au fost despărţite de Cortina de Fier am reuşit să rămânem conectaţi, prin intermediul Radio Europa Liberă şi prin alte mijloace, care au creat baza legăturilor noastre de azi”, menţionează Pompeo.
Înaltul oficial aminteşte de întâlnirea dintre preşedintele României şi preşedintele SUA din 2019.
„Anul trecut, l-am însoţit pe preşedintele Trump la întâlnirea cu preşedintele Iohannis, pentru a celebra 30 de ani de când România s-a eliberat de o dictatură comunistă brutală şi 15 ani de când România s-a alăturat SUA, ca aliat NATO”, afirmă el.
În scrisoarea sa către secretarul de stat american, ministrul Bogdan Aurescu a transmis că sărbătorirea a 140 de ani de relaţii diplomatice cu SUA reprezintă o bună ocazie pentru a reconfirma relaţia strategică durabilă dintre România şi SUA, dar şi voinţa celor două state de a răspunde împreună provocărilor şi ameninţărilor cu care se confruntă.
„Privind în urmă cu mândrie la succesele înregistrate în cei 140 de ani de relaţii bilaterale, România este determinată să onoreze relaţia bilaterală prin sporirea eforturilor menite să consolideze cooperarea în domeniul politic, militar şi economic”, a evidenţiat ministrul Bogdan Aurescu, citat în comunicatul MAE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii