Schimbare de conducere în PSD Iași: Senatorul Maricel Popa, înlocuit de Bogdan Cojocaru, fost secretar executiv / ”Vom lupta împotriva adversarilor noștri politici care s-au întovărășit cu minciuna, cu manipularea, cu populismul”
Filiala județeană Iași a PSD are de marți un președinte interimar, anunță ReporterIS.
Bogdan Cojocaru, cel care până acum a îndeplinit funcția de secretar executiv, a preluat șefia până la organizarea Conferinței județene de desemnare a noii structuri de conducere. Mandatul conducerii desemnate în 2019 s-a închis la termen în luna aprilie a acestui an.
Senatorul Maricel Popa (foto), președinte în ultimii 6 ani, a spus că se face o schimbare de ștafetă către mai tânăra generație.
Până în toamnă, Organizația Județeană Iași a PSD își va desemna, în scrutin intern, noua formulă de conducere. Pas firesc în viața oricărui partid politic. Și cu atât mai important acum, în anul care precede alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
„Vrem ca în 2024, la alegeri, să convingem cât mai mulți ieșeni că PSD reprezintă cea mai sănătoasă opțiune politică. Servicii publice de calitate, salarii și pensii mai mari, investiții masive în infrastructura de transport, în cea medicală, în educație și agricultură sunt doar câteva dintre priorități. Vom lupta împotriva adversarilor noștri politici care s-au întovărășit cu minciuna, cu manipularea, cu populismul”, a anunțat noul președinte al PSD Iași, Bogdan Cojocaru.
În vârstă de 39 de ani, Bogdan Cojocaru ocupă, în prezent, funcția de prefect al Iașului. Este membru PSD de aproximativ 20 de ani. A absolvit Facultatea de Informatică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași. A fost, pe rând, consilier județean, ministru al Comunicaţiilor și Societății Informaţionale, deputat între iunie 2019 și decembrie 2020.
Între decembrie 2019 și decembrie 2021 a îndeplinit funcția de președinte al TSD la nivel național.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu