G4Media.ro

Scholz i-a cerut sâmbătă lui Putin să facă primul pas și să-și…

Sursa foto: European Council

Scholz i-a cerut sâmbătă lui Putin să facă primul pas și să-și retragă trupele din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut sâmbătă preşedintelui rus Vladimir Putin să facă primul pas în vederea unei soluţionări paşnice a conflictului din Ucraina, retrăgându-şi trupele din ţara vecină, transmite Reuters conform Agerpres.

„Trebuie să-şi retragă trupele”, a declarat Scholz în timpul unei vizite la Nuthetal, în landul Brandenburg.

Totuşi, nu există semnale că acest lucru se întâmplă, a apreciat Scholz, întrebat fiind dacă sunt posibile negocieri de pace.

Putin nu trebuie să reuşească în obiectivul său de a folosi forţa pentru a anexa părţi dintr-o ţară vecină, a insistat cancelarul german.

Scholz a dat din nou asigurări Ucrainei că se poate baza pe sprijinul Germaniei în lupta sa împotriva invaziei ruse, oricât timp va fi nevoie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Scholz i-a cerut sâmbătă lui Putin să facă primul pas și să-și retragă trupele din Ucraina”

    Că dacă nu…

    Frumos discurs, fără efecte practice.

    Atenția internațională s-a mutat de la războiul din Europa și zecile de mii de victime, iar fără ajutorul SUA, după cum a decis Congresul, Ucraina nu se poate apăra împotriva invaziei Federației Ruse.

    Germania nu este pregătită, la fel ca întreaga UE de altfel, să susțină militar Ucraina.