G4Media.ro

Școala ciuruită de zile libere, punți, săptămâni altfel și verzi, module cu…

Foto: Pixabay.com

Școala ciuruită de zile libere, punți, săptămâni altfel și verzi, module cu multe vacanțe sau o oportunitate pentru ca elevii să aibă parte de o altfel de învățare? Analiză cu experți, părinți, profesori și elevi

Vacanțe mai dese cumulate cu zilele libere legale, cu punțile care leagă aceste libere, plus zilele în care se organizează simulările pentru examenele naționale, evaluările decise de inspectorate la nivel județean, săptămânile „Școala altfel” și „Verde”, într-o țară care se află în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală din Europa – toate acestea întrerup procesul de învățare al elevilor și cel de predare al profesorilor?

În anul școlar în curs au fost 8 zile libere prin Codul Muncii, la care s-au adăugat punțile acordate de Guvern bugetarilor – toate au afectat anul școlar care are 36 de săptămâni pe hârtie. Urmează în iunie o nouă punte în perioada 1-5 iunie. Ziua de 2 iunie este liberă pentru că pică vineri și se face punte cu 1 Iunie, Ziua Copilului, iar 5 iunie este a doua zi de Rusalii și e zi liberă prin Codul Muncii.

Se recuperează materia pentru aceste zile? Dacă da, cum? Experții în educație consultați de Edupedu.ro spun că aceste zile libere ar putea fi folosite pentru ca elevii să nu-și iasă din ritm, primind teme interesante: proiecte de știință sau de observație, nu cărți de citit și culegeri de exerciții. Unii profesori, tocmai din graba de a recupera lecțiile neparcurse din cauza acestor vacanțe și zile libere fac pregătire uneori în Săptămâna Verde și Școala Altfel, două săptămâni în care învățarea ar trebui să fie diferită, non-formală, practică. Și reprezentanții părinților spun că sunt prea multe zile libere care scot copiii din ritm, iar profesorii nu sunt suficient sprijiniți să predea în alt stil și nu au finanțare pentru activități și proiecte.

Sunt aceste vacanțe, zile libere, perioade fără predare sau activități formale de școală mai dese decât până acum, în beneficiul elevilor, așa cum spunea fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, de exemplu, atunci când a decis ca anul școlar să fie împărțit în 5 module cu 5 vacanțe și care a introdus încă o săptămână de învățare informală? Săptămâna Verde a venit și ea recent, fiind primul an de implementare, după ce un raport al Administrației Prezidențiale a recomandat-o – zis și făcut.

Reprezentanți ai părinților și ai elevilor spun că, în multe școli, profesorii folosesc aceste două săptămâni ca motiv să recupereze materie sau să facă pregătire pentru examenele naționale și cel mult poate fac activități o zi – două.

Edupedu.ro a stat de vorbă și cu specialiști în educație pentru a afla care este impactul acestor vacanțe dese și zile libere asupra procesului de învățare pentru elevi.

Este așteptată o analiză la finalul acestui an școlar de la Ministerul Educației pentru a evalua dacă împărțirea pe module a fost benefică învățării și elevilor, pentru că a fost pentru prima oară în istoria școlii din România când anul școlar a avut 5 module de învățare și 5 vacanțe.

Potrivit specialiștilor în educație consultați de Edupedu.ro, structura anului școlar, indiferent cum va arăta, ar trebui însă să țină cont de zilele libere de sărbătoare legală. Zilele libere ar trebui contorizate, iar recuperarea ar trebui să fie făcută și în zilele de sâmbătă, dar nu sub formă de ore clasice de școală, ci prin experimente și proiecte inedite.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sunt prea multe pauze + vacanta de vara in care merg maxim 2 saptamani undeva cand parintii is in concediu si in rest sunt multe zile in care efectiv nu au ce sa faca. Vacante peste vacante facute de chiulangii de la conducere.

  2. Ce educație tati, important e să te înscrii de mic în PSD sau în PNL. Câțiva ani de ucenicie cu lipit afișe și cărat sacoșe, apoi ai postul asigurat printr-o primărie în cel mai prost caz.

  3. Când elevii au ca”modele” politicieni analfabeți, becaliști cruciformi sau maneliști, școala devine o corvoadă mai ceva ca munca silnică de pe vremuri.

  4. Vali, da in pandemie? Voi ati distrus invatamantul ati jefuit banii de la educatie, si de la dezvoltare timp de 35 de ani mai PSDist spurcat 👍🏼

  5. @Vali tu cu textul ala ai venit sa iti speli sefii corupti de la PSD si de PNL, care sunt dovetiti de istorie ca sunt niste cprupti tradatori care jefuiesc Romania de 35 de ani?! 🤣🤣🤣

    Badalau, Arsene, Rize, Ghita toaya cloaca de tradatoei corupti in PSDul ala!