G4Media.ro

Şcoala construită de Iuliu Maniu la Bădăcin, în județul Sălaj, închisă după…

Sursa foto: Pixabay

Şcoala construită de Iuliu Maniu la Bădăcin, în județul Sălaj, închisă după opt decenii de funcţionare neîntreruptă

Şcoala construită de Iuliu Maniu la Bădăcin nu şi-a mai deschis anul acesta porţile, după 85 de ani de funcţionare neîntreruptă, cauza fiind lipsa elevilor şi decizia unor părinţi de a-şi duce copiii la şcoală în Şimleu Silvaniei, oraş situat la o distanţă de circa cinci kilometri. Aici mai învățau doar 4 copii, care vor fi duși cu un microbuz la altă școală.

„Construită în perioada 1933-1937, într-un stil modern pentru acea vreme, fiind prevăzută cu sală de sport şi cu o aripă în care erau organizate apartamente pentru profesori, şcoala din Bădăcin a funcţionat neîntrerupt 85 de ani, trecându-i pragul mii de elevi. Astăzi, părinţii preferă să-şi ducă copiii la şcolile din oraş, acolo unde au locul de muncă şi unde pot beneficia şi de programul «Şcoală după şcoală». Aceasta este soarta multor sate aflate în apropierea oraşelor şi până acum cei îndrituiţi a o face încă nu au găsit soluţii pentru a opri acest fenomen”, precizează, pe contul său de Facebook, preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz.

Potrivit acestuia, şcoala a fost construită pe un teren donat de Iuliu Maniu, la ridicarea ei contribuind cu donaţii peste 100 de persoane, dar şi un grup de studenţi ce au muncit ca voluntari pe şantier.

„Clădirea, cu o suprafaţă de 778 metri pătraţi, a avut iniţial denumirea de Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu (părinţii lui Iuliu Maniu – n.r.). Ea are o structură ce include un perete mobil între două săli de clasă, pentru a se putea realiza în acest spaţiu, la nevoie, o sală de spectacole. Studenţii care au lucrat voluntari aici au fost găzduiţi de Iuliu Maniu, care, aşa cum povestea unul dintre ei, îi aştepta în fiecare seară în pragul casei şi le lua hainele de lucru, pentru a le pune în cuier”, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Cristian Borz.

Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei, de care aparţine localitatea Bădăcin, a precizat, la rândul său, pentru Agerpres, că decizia de desfiinţare a şcolii a fost luată deoarece aici mai învăţau doar patru copii, în trei clase diferite. Aceştia vor fi transportaţi cu un microbuz şcolar la şcoala din Pericei.

Clădirea şcolii se află în prezent în procedură de retrocedare, solicitarea fiind făcută de biserica greco-catolică din Bădăcin.

„Am solicitat retrocedarea clădirii când am aflat că se închide şcoala. Deja este un imobil cu probleme şi, dacă nu se face ceva, în câţiva ani va deveni o ruină. Dacă vom intra în posesia clădirii, vom reveni la denumirea iniţială – Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu şi vom amenaja aici o bibliotecă şi spaţii de cazare pentru tinerii care vin, an de an, pentru diverse activităţi, la Casa Memorială «Iuliu Maniu» din Bădăcin”, a punctat Cristian Borz.

Născut în 1873, Iuliu Maniu a fost preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi al Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933; 1937-1947), al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) şi prim-ministru în mai multe rânduri (1928-1930, 1930, 1932-1933).

La Bădăcin este amenajată o casă memorială dedicată lui Iuliu Maniu, o clădire monument istoric începută de Ioan Maniu în 1890 şi extinsă de Clara Maniu şi Iuliu Maniu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Bine au facut
    Ce atata scoala , la biserica cu voi .

  2. Bun, dar decizia este normala. Daca la o comunitate de 30 de case sunt 4 elevi (asta daca nu era vreunul bolnav), era mai bine sa suporte costurile administrative si salariale pentru x profesori in loc sa ii duca la 5 km? Unde este eroarea sistemului?

    • În Badacin sunt 260 de familii, „scoala dupa scoala” se putea face si aici. Spatiul scolii este de 778 mp.