Școala finlandeză versus “Școala bună” din România (II) – Mircea Bertea

Motto: Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat. (Mihai Eminescu)

Am prezentat în partea I a acestui articol ce înseamnă școala în Finlanda, țară-etalon în lume în ceea ce privește nivelul și calitatea învățământului, ”model” asumat de învățământul românesc în ultimii ani, cu sublinierea că în Finlanda nu se vorbește de școli bune și de școli mai puțin bune/slabe, pentru că efectiv nu există şcoli slabe şi/sau școli bune. Părinții știu că oriunde îşi dau copilul acesta va beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei, pentru că acest sistem educaţional de succes acordă un statut important profesorului, finlandezii având în sânge cultura și respectul profund pentru educație.

Vom încerca să identificăm în această a II-a parte a articolului ce înseamnă “școală bună” în România, cu precizarea pe care o facem de la început că, din păcate, noi nu avem încă în învățământul românesc, cel puțin în cel preuniversitar, o definiție/o descriere unanim acceptată a școlii bune. Aceasta, în ciuda faptului că din Legea educației/Legea 1/2011 (cu sutele de modificări și completări ulterioare!) și din Legea nr. 87/2006 privind asigurarea calităţii educaţiei, cu modificările și completările ulterioare (aici mai puține!), am putea afla că învățământul în România este prioritate națională și că o școală bună este una de calitate, calitatea în educație fiind definită ca ”ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate” (Legea 87/2006, Art. 3 (1), sublinierile ne aparțin, MB).

Am mai putea afla din lege că îndeplinirea acestor standarde de calitate este obligatorie pentru fiecare unitate de învățământ, indiferent de aria geografică unde se află, de numărul sau de structura/componența claselor de elevi și că verificarea îndeplinirii acestor standarde se face prin evaluare internă și externă, anuală prima și o dată la cinci ani a doua.

• Citește pe Edupedu.ro analiza integrală semnată de Mircea Bertea